Dosar 2127/288/2006 din 28.11.2006

partaj judiciar


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2127/288/2006
Data dosar:
28.11.2006
Instanta:
Judecătoria Râmnicu Vâlcea
Departament:
CIVILA
Obiect:
partaj judiciar
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.02.2008 la ora 09:00

    Complet: Camera de consiliu - CIVIL
  • Soluţionare

    Dispune, din oficiu, îndreptarea omisiunii strecurată în minută şi dispozitivul sentinţei civile nr. 6723 din 17 decembrie 2007, , în sensul că după alineatul 2 se va introduce alin. 3 care va avea următorul conţinut" Dispune ieşirea părţilor din indiviziune". Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11 februarie 2008.

  • Sedinta din data de 17.12.2007 la ora 09:00

    Complet: Civ C9
  • Soluţionare

    Admite, în parte, acţiunea principală astfel cum a fost precizată la fila 16 dosar. Ia act că reclamanta renunţă la soluţionarea cauzei faţă de pârâtul R**** N******. Constată că părţile se află în indiviziune cu privire la terenul atribuit în baza Ordinului Prefectului nr. 241/19.12.2001, fiecare având o cotă de 1/2 din teren. Omologhează raportul de expertiză întocmit în cauză de expert tehnic Dumitrescu Magdalena Florii şi expert observator Laţiu Ioan. Atribuie părţilor în proprietate terenul astfel cum a fost lotizat în varianta I a raportului de expertiză, aflat la filele 69-78 dosar. Compensează cheltuielile de judecată până la concurenţa sumei de 360 lei faţă de reclamantă reprezentând contravaloarea cheltuielilor de judecată (taxă timbru, onorariu expert). Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţă publică azi, 17 decembrie 2007.

  • Sedinta din data de 10.12.2007 la ora 09:00

    Complet: Civ C9
  • Amânat

    Admite cererea de amânare formulată de reclamantă, personal şi pârâtă, prin apărător şi acordă un nou termen de judecată la data de 17 decembrie 2007 pentru a da posibilitatea acestora să ia cunoştinţă de cuprinsul completării la raportul de expertiză. Pune în vedere reclamantei prezentă la acest termen de judecată şi pârâtei, prin apărător, să achite diferenţa onorariul pentru expert, în cuantum de 450 lei, sub sancţiunea aplicării disp. art.155 ind.1 pct. 1 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţă publică azi,10 decembrie 2007.

  • Sedinta din data de 19.11.2007 la ora 09:00

    Complet: Civ C9
  • Amânat

    Decade pârâta din proba cu cercetarea locală. Acordă un nou termen de judecată la data de 10 decembrie 2007 în vederea efectuării lucrării de către experta Dumitrescu Florii Magdalena, respectiv să întocmească o variantă de lotizare conform modului de stăpânire a imobilelor teren şi construcţii, astfel cum rezultă din schiţa de la fila 37 dosar; dacă modul de stăpânire a imobilelor, teren şi construcţii erau identificate prin semne de hotar, respectiv gard; dacă sunt urme de gard. Pune în vedere părţilor, prin apărători să achite diferenţa onorariul pentru expert în cuantum de 450 lei, sub sancţiunea aplicării prev. art.155 ind.1 pct.1 C.pr.civ.

  • Sedinta din data de 29.10.2007 la ora 09:00

    Complet: Civ C9
  • Amânat

    acordă un nou termen de judecată la data de 19 noiembrie 2007 pentru efectuarea cercetării locale

  • Sedinta din data de 01.10.2007 la ora 09:00

    Complet: Civ C9
  • Amânat

    Încuviinţează proba solicitată de pârâtă, prin apărător, privind efectuarea unei cercetări locale şi stabileşte, de comun acord cu apărătorii părţilor termenul de 25 octombrie 2007 - după orele 12:00, pentru efectuarea acesteia. Ulterior efectuării acesteia instanţa se va pronunţa cu privire la obiecţiunile formulate de pârâtă, prin apărător, la acest termen de judecată. Emiterea unei adrese către Prefectura Judeţului Vâlcea să înainteze la dosar actele ce au stat la baza emiterii Ordinului nr. 251/19.12.2001. Acordă un nou termen de judecată la data de 29 octombrie 2007 pentru a se lua cunoştinţă de cuprinsul raportului de expertiză întocmit în cauză.

  • Sedinta din data de 03.09.2007 la ora 09:00

    Complet: Civ C9
  • Amânat

    ACORDĂ UN NOU TERMEN DE JUDECATĂ PENTRU A SE LUA CUNOŞTINŢĂ DE CUPRINSUL RAPORTULUI DE EXPERTIZĂ

  • Sedinta din data de 04.06.2007 la ora 09:00

    Complet: Civ C9
  • Amânat

    Admite cererea de amânare formulată de părţi, prin apărători şi acordă un nou termen de judecată la data de 03 septembrie 2007 . Adresă de revenire către experta desemnată de instanţă Dumitrescu Magdalena Flori şi expertul observator Laţiu Ioan, cu menţiunea să întocmească lucrarea şi să o depună la dosar, în termenul legal prev. de art.209 C.pr.civ., respectiv cu 5 zile înainte de termenul acordat, cu exemplar pentru fiecare parte.

  • Sedinta din data de 07.05.2007 la ora 09:00

    Complet: Civ C9
  • Amânat

    Acordă un nou termen de judecată la data de 04 iunie 2007 . Adresă către expertei Dumitrescu Magdalena Flori, să se prezinte să ia cunoştinţă de obiectivele lucrării, să convoace părţile, iar până la termenul acordat să efectueze şi să depună lucrarea la dosar. Încuviinţează ca expert observator pe d-nul exp. Laţiu Ioan. Obiectivele lucrării – stabilite de instanţă: - să aplice actele de proprietate ale părţilor pe teren; - să procedeze la identificarea şi evaluarea terenului; - să întocmească propuneri de lotizare a terenului urmând să aibă în vedere construcţiile aflate pe teren, modul de folosinţă a acestora, precum şi a anexelor, de către părţi, astfel încât să fier permisă folosinţa acestora; Admite şi obiectivul solicitata de reclamantă, astfel că, experta urmează să întocmească o variantă de lotizare în care să-i fie atribuit reclamantei terenul dinspre vecinul Runceanu Al. Şi cu ieşirea la strada pe latura dinspre acesta, respectându-se astfel modul de stăpânire, precum şi dorinţa părinţilor, dar şi servitutea de vedere, fila 47 dosar. Pune în vedere părţilor, prin apărători, să achite onorariul provizoriu pentru expert în cuantum de 200 lei şi să facă dovada achitării acestuia.

  • Sedinta din data de 30.04.2007 la ora 09:00

    Complet: Civ C9
  • Amânat

    Admite cererea de amânare formulată de reclamantă, prin apărător şi acordă un nou termen de judecată la data de 07 mai 2007. Adresă către Biroul Local de expertize din cadrul Tribunalului Vâlcea, să înainteze o listă de recomandare cu experţi topo. Părţile au termen în cunoştinţă.

  • Sedinta din data de 02.04.2007 la ora 09:00

    Complet: Civ C9
  • Încheiere

    Admite cererea de amânare formulată de reclamantă, prin apărător şi acordă un nou termen de judecată la data de 30 aprilie 2007 pentru a-i da posibilitatea să ia cunoştinţă de cuprinsul înscrisurilor. Părţile au termen în cunoştinţă.

  • Sedinta din data de 12.03.2007 la ora 09:00

    Complet: Civ C9
  • Încheiere

    Acordă un nou termen de judecată la data de 02 aprilie 2007, în vederea administrării probatoriului. Pune în vedere părţilor prezente la acest termen de judecată să se prezinte la termenul acordat pentru interogatoriu personal, sub sancţiunea aplicării prev. art.225 C.pr.civ. Pune în vedere reclamantei să indice până la terminarea şedinţei de judecată numele şi adresa martorului de care înţelege să se prevaleze în prezenta cauză, sub sancţiunea decăderii din probă.

  • Sedinta din data de 19.02.2007 la ora 09:00

    Complet: Civ C9
  • Amânat

    Încuviinţează proba cu înscrisuri, solicitată de petent, prin apărător, şi acordă un nou termen de judecată la data de 19 martie 2007 în vederea administrării. Citarea intimatului

Flux dosar


Actualizare GRPD