V****** I* I****
ReclamantR****** E****
ReclamantC****** L***** P***** A******** L**** F******* F****** V*******
PârâtP******* C****** V*******
PârâtRespinge acţiuneaastfel cum a fost precizată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 11 februarie 2008.
Acordă un nou termen de judecată la data de 11 februarie 2008 pentru a da posibilitatea apărătorului reclamantelor, să depună la dosar copia actului de deces, precum şi numele moştenitorilor reclamantei R****** E****. Respinge cererea formulată de reclamante, prin apărător, în sensul completării raportului de expertiză. Emiterea unei adrese către C****** L***** P***** A******** L**** F******* F****** V******* să înainteze la dosar o copie lizibilă a procesului verbal de punere în posesie emis pentru suprafaţa de 433 m.p.; să precizeze dacă reclamantele au fost prezente personal la punerea în posesie şi au semnat acest proces verbal Citarea pârâţilor.
Admite cererea de amânare formulată de reclamante prin apărător şi acordă un nou termen de judecată la data de 21 ianuarie 2008 în vederea solicitării relaţiilor de la Comisia Locală de aplicare a legii fondului funciar Vlădeşti, pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la acest termen de judecată de reprezentantul Comisiei Judeţene pentru Stabilirea dreptului de proprietate Vâlcea, dar şi pentru achitarea diferenţei onorariul pentru expert în cuantum de 300 lei. Adresă de revenire către Comisia Locală de aplicare a legii fondului funciar Vlădeşti pentru a comunica documentaţia avută în vedere la emiterea celor două titluri, inclusiv cea pentru suprafaţa de teren de 256 m.p; să comunice dacă aceasta a fost atribuită în compensare pentru suprafaţa de 1500 m.p. având în vedere că iniţial se atribuie prin titlu de proprietate nr. 585/46162 din 02.11.1999 – o suprafaţă de 1067 m.p. Se va atrage atenţia primarului că în situaţia în care nu va da curs solicitărilor instanţei va fi sancţionat potrivit art.108 ind.1 pct.2 lit. f C.pr.civ. Pune în vedere reclamantelor, prin apărător, să achite onorariul definitiv pentru expertă, în cuantum de 300 lei, sub sancţiunea aplicării prev. art.155 ind. 1 C.pr.civ. Citarea pârâţilor - Comisia Locală de aplicare a Legii fondului funciar Vlădeşti şi P******* C****** V*******
Acordă un nou termen de judecată la data de 10 decembrie 2007, în vederea solicitării relaţiilor de la Comisia Judeţeană pentru Stabilirea dreptului de proprietate Vâlcea precum şi cele de la Comisia Locală de aplicare a legii fondului funciar Vlădeşti. Adrese către Comisia Judeţeană pentru Stabilirea dreptului de proprietate Vâlcea pentru a înainta actele ce au stat la baza emiterii celor două Titluri de proprietate, respectiv nr. 585/46162 din 02.11.1999 pe numele reclamantei Ridichie Elena şi 939/14.02.2006. Adresă către Comisia Locală de aplicare a legii fondului funciar Vlădeşti pentru a comunica documentaţia avută în vedere la emiterea celor două titluri, inclusiv cea pentru suprafaţa de teren de 256 m.p; să comunice dacă aceasta a fost atribuită în compensare pentru suprafaţa de 1500 m.p. având în vedere că iniţial se atribuie prin titlu de proprietate nr. 585/46162 din 02.11.1999 – o suprafaţă de 1067 m.p. Ia act că reclamantele, prin apărător, nu au obiecţiuni la raportul de expertiză. Pune în vedere reclamantelor, prin apărător, să achite onorariul definitiv pentru expertă, în cuantum de 300 lei, sub sancţiunea aplicării prev. art.155 ind. 1 C.pr.civ. Citarea pârâţilor - Comisia Locală de aplicare a Legii fondului funciar Vlădeşti şi P******* C****** V*******
Admite cererea de amânare formulată de reclamante, prin apărător şi acordă un nou termen de judecată la data de 19 noiembrie 2007 în vederea administrării probatoriului, respectiv, efectuarea raportului de expertiză. Emiterea adresei de revenire către experta Stănică Maria, să efectueze lucrarea şi să o depună la dosar, în termenul prev. de art.209 C.pr.civ. cu exemplar pentru fiecare parte. În temeiul art.108 ind.1 pct.2 lit.c) C.pt.civ. Amendarea expertei Stănică Maria, domiciliată în mun.Rm.Vâlcea, str. Lucian Blaga, bl. A 33, sac. C, et. P, ap.2, judeţul Vâlcea. Executorie în condiţiile art.108 ind.4 C.pr.civ. şi cu drept de reexaminare pentru expertă, în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei încheieri. Citarea pârâţilor - Comisia Locală de aplicare a Legii fondului funciar Vlădeşti şi P******* C****** V*******
acordă un nou termen de judecată la data de 22 octombrie 2007 pentru lipsa raportului de expertiză
Admite cererea de amânare formulată de reclamante, prin apărător şi acordă un nou termen de judecată la data de 24 septembrie 2007 în vederea administrării probatoriului, respectiv, efectuarea raportului de expertiză. Emiterea adresei către experta Stănică Maria, să se prezinte să ia cunoştinţă de obiectivele lucrării, să convoace părţile, iar până la termenul ce se va acorda să efectueze lucrarea şi să o depună la dosar, în termenul prev. de art.209 C.pr.civ. Citarea pârâţilor - Comisia Locală de aplicare a Legii fondului funciar Vlădeşti şi P******* C****** V*******
Înlocuirea expertei Andronache Maria cu experta Stănică Maria. Acordă un nou termen de judecată la data de 10 septembrie 2007 în vederea administrării probatoriului, respectiv, efectuarea raportului de expertiză. Emiterea adresei către experta Stănică Maria, să se prezinte să ia cunoştinţă de obiectivele lucrării, să convoace părţile, iar până la termenul ce se va acorda să efectueze lucrarea şi să o depună la dosar, în termenul prev. de art.209 C.pr.civ. Citarea pârâţilor - Comisia Locală de aplicare a Legii fondului funciar Vlădeşti şi P******* C****** V*******
acordă un nou termen de judecată la data de 18 iunie 2007 faţă de lipsa raportului de expertiză
Admite cererea de amânare formulată de reclamante, prin apărător şi acordă un nou termen de judecată la data de 28 mai 2007 în vederea administrării probatoriului, respectiv, efectuarea raportului de expertiză. Emiterea adresei de revenire către experta Andronache Maria, să efectueze lucrarea şi să o depună la dosar, în termenul prev. de art.209 C.pr.civ. cu exemplar pentru fiecare parte. În temeiul art.108 ind.1 pct.2 lit.c) C.pt.civ. Amendarea expertei Andronache Maria, domiciliată în Berbeşti, bl. A 30, sc.C, ap.8, judeţul Vâlcea cu 400 lei. Executorie în condiţiile art.108 ind.4 C.pr.civ. şi cu drept de reexaminare pentru expertă, în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei încheieri. Citarea pârâţilor - Comisia Locală de aplicare a Legii fondului funciar Vlădeşti şi P******* C****** V*******
Admite cererea de amânare formulată de reclamante, prin apărător şi acordă un nou termen de judecată la data de 30 aprilie 2007 în vederea administrării probatoriului, respectiv, efectuarea raportului de expertiză. Emiterea adresei de revenire către experta Andronache Maria, să efectueze lucrarea şi să o depună la dosar, în termenul prev. de art.209 C.pr.civ. cu exemplar pentru fiecare parte.
acordă un nou termen de judecată la data de 16 aprilie 2007 pentru lipsa raportului de expetiză
Admite cererea de amânare formulată de reclamante, prin apărător şi acordă un nou termen de judecată la data de 19 martie 2007 în vederea administrării probatoriului, respectiv, efectuarea raportului de expertiză. Emiterea adresei de revenire către experta Andronache Maria, să efectueze lucrarea şi să o depună la dosar, în termenul prev. de art.209 C.pr.civ. cu exemplar pentru fiecare parte.