G*** A*****
InculpatÎn baza art. 79 alin.1 din OUG 195/2002, condamnă pe inculpatul G. A., , cercetat în stare de libertate la o pedeapsă de: - 1 (unu) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică care depăşeşte limita legală. În baza art. 71 alin.2 C.pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a – c C.pen. În baza art. 81 C.pen, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilind termen de încercare de 3 (trei) ani, în condiţiile art.82 C.pen. În baza art. 71 alin. 5 C.pen.,suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate. În baza art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 C.pen., în sensul că, săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate, are drept urmare revocarea suspendării condiţionate, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru infracţiunea ulterioară. În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 300 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat. Dispune plata sumei de 100 RON din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş, reprezentând onorariul avocatului din oficiu. Cu apel în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.09.2006
Hotarare din 15.09.2006