D******* D* P********* B********
ReclamantR******* R*****
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti împotriva pârâtului RADUCANU ROMICĂ . În baza art.39 raportat la art.38 lit.b din Legea nr.248/2005, dispune pentru pârât restrângerea dreptului la liberă circulaţie pe teritoriul Franţei pentru o perioadă de 3 luni, calculată de la data pronunţării acestei hotarâri . În baza art.5 din Legea nr.248/2005, măsura luată mai sus pentru parat se referă, până la aderarea României la Uniunea Europeană, la toate teritoriile statelor membre ale acestei uniuni, cu excepţia celor cu privire la care pârâtul face dovada că are drept de intrare . Face în cauză aplicarea dispozitiilor art.39 alin.3 din Legea nr.248/2005 . Executorie . Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare . Dată şi citită în şedinţă publică, azi, 4 decembrie 2006 .