M****** G***
InculpatM****** R***
MartorE***** V*******
MartorG**** N*******
MartorCondamnă pe inculpatul M****** G*** la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, prevăzută şi pedepsită de art.81 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art.13 Cod penal, art.74 lit.a şi art.76 lit.d Cod penal. Conform art.81 şi 82 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului prin prezenta sentinţă, pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni. Conform art.359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăzute de art.83 Cod penal, privind condiţiile revocării suspendării condiţionate. Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 70 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu apel în 10 zile de la pronunţare.
Acordă termen pentru audierea ca martor a numitei G**** N******* , ce va fi citată la domiciliu în com. Negrileşti jud. Galaţi. Amână judecarea cauzei la data de 13.02.2007, ora 8.00 sala 1, termen cunoscut de inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, azi 30.01.2007.
Pentru lipsa justificată a apărătorului ales al inculpatului, acordă termen.