G**** C******** N*******
ReclamantP***** P**** M****
ReclamantA***** S***** F******
ReclamantP******* M*********** G******
Pârâtadmite în parte acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Giurgiu, astfel cum a fost precizată. obligă pârâta să emită în favoarea reclamanţilor Dispoziţie privind propunerea acordării de despăgubiri în condiţiile legii speciale. respinge capătul de cerere privind restituirea în natură a suprafeţei de 75 mp din totalul terenului de 693 mp. respinge cererea privind acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilul format din teren şi construcţie. menţine Dispoziţia nr. 6360/12.09.2006 emisă de Primarul Municipiului Giurgiu prin care s-a propus acordarea către reclamante a despăgubirilor. ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. cu drept de apel în 15 zile de la comunicare.
instanţa având nevoie de timp pentru a delibera, amână cauza la data de 29.05.2008.
Acordă termen pentru lipsa raportului de expertiză.
Se acordă termen pentru efectuarea lucrării de expertiză.
Penru a se depune relaţii acordă termen .
instanţa amână cauza la data de 13.03.2008.
instanţa acordă termen la data de 28.02.2008 pentru a se depune actele necesare.
instanţa amână cauza în vederea procurării de probe
acordă termen la 31.01.2008 pentru lipsă de procedură cu pârâta
Repune cauza pe rol în vedera completării probatoriului, respectiv efectuarea de precizări cu privire la existenţa sau nu pe teren a unei construcţii în raport de menţiunile făcute în cererea de chemare în judecată şi în procesul verbal ăncheiat la data de 28.12.1963 de Consiliul Popular al oraşului Giurgiu, probatoriile administrate în cauză fiind contradictorii sub acest aspect şi nesupuse discuţiei părţilor Se va preciza de asemenea, dacă imobilul poartă nr.9 sau nr.9 bis. Se fixează termen de judecată la 17.01.2008, cu citarea părţilor
amână pronunţarea la data de 13.12.2007
amână pronunţarea la 06.12.2007
amână cauza la 29.11.2007 la cererea apărătorului reclamanţilor care solicită completarea raportului de expertiză
amână cauza la 01.11.2007 la cererea reprezentantului reclamanţilor pentru obiecţiuni la raportul de expertiză
amână cauza la 04.10.2007 la cererea apărătorului reclamantilor pentru a lua cunoştinţă de completarea la raportul de expertiză
amână cauza la 06.09.2007 pentru lipsa obiecţiunilor la raportul de expertiză
amână cauza la 28.06.2007 pentru a răspund eexpertul la obiecţiuni
amână cauza la 14.06.2007 pentru a lua cunoştinţă de raportul de expertiză
amână cauza al 17.05.2007 pentru lipsa raportului de expertiză
amână cauza la 19.04.2007 pentru efectuarea expertizei
amână cauza la 22.03.2007 pentru a se efectza adresă la Biroul local de expertize Giurgiu pentru trimiterea listei cu 3 experţi specialitatea topografie.
Acordă termen
amână cauza la 08.02.2006 la cererea soţului reclamantei pentru angajarea unui apărător
Amână cauza la 11.01.2007 pentru comunicarea întâmpinării reclamanmului