Dosar 225/109/2006 din 12.01.2006

Plângeri legea nr.10/2001


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 225/109/2006
Data dosar:
12.01.2006
Instanta:
Tribunalul Argeș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
Plângeri legea nr.10/2001
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.10.2006 la ora 10:00

    Complet: C1-Aman.pronunt-Fond
  • Soluţionare

    Admite în parte acţiunea astfel cum a fost precizată(fila 16), formulată de reclamantul B******** I**** domiciliat în Bucureşti, str. Mureş, nr. 47, sector 1 în contradictoriu cu pârâta P******* M*********** P******. Modifică în parte dispoziţia nr. 3819 emisă la data de 20.12.2005 de către Primăria mun. Piteşti, în sensul că se constată că reclamantul este în dreptăţit la restituirea în natură a suprafeţei de 62 mp situat în municipiul Piteşti, str. Brătianu, nr. 26(fostă 1 Mai), identificată în schiţa raportului de expertiză întocmit în cauză de expert Lincă Elena, cu culoare roşie(fila 60). Menţine în rest dispoziţia. Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la daune cominatorii. ia act că reclamantul a renunţat la judecata capetelor 1 şi 3 din cerere. Obligă pârâta la 150 lei RON cheltuieli de judecată către reclamant. Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 30.10.2006, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.

  • Sedinta din data de 23.10.2006 la ora 8:30

    Complet: C2-Fond-Luni
  • Amânat

    amânare pronunţare 30.10.2006

  • Sedinta din data de 25.09.2006 la ora 8:30

    Complet: C2-Fond-Luni
  • Încheiere

    Amână judecarea cauzei la 23.10.2006. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 septembrie 2006, la Tribunalul Argeş, secţia civilă

  • Sedinta din data de 18.09.2006 la ora 8:30

    Complet: C2-Fond-Luni
  • Încheiere

    Se emite adresă expertului Lincă Elena în vederea depunerii la dosar a dovezilor comunicării citaţiilor pentru data la care părţile au fost citate pentru efectuarea expertizei. Se ia legătura telefonic cu expertul în acest sens. Amână judecarea cauzei la 25.09.2006. Pronunţată în şedinţa publică de la 18.09.2006, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.

  • Sedinta din data de 26.06.2006 la ora 8:30

    Complet: C2-Fond-Luni
  • Încheiere

    Se revine cu adresă expertului Lincă Elena în vederea efectuării raportului de expertiză potrivit obiectivelor stabilite prin încheierea de şedinţă din data de 10.04.2006. Dispune amendarea expertului Lincă Elena cu suma de 500 de lei pentru nedepunerea la dosar a raportului de expertiză. Amână judecarea cauzei la 18.09.2006. Pronunţată în şedinţa publică de la 26.06.2006, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.

  • Sedinta din data de 12.06.2006 la ora 8:30

    Complet: C2-Fond-Luni
  • Încheiere

    Se revine cu adresă expertului Lincă Elena în vederea efectuării raportului de expertiză potrivit obiectivelor stabilite prin încheierea de şedinţă din data de 10.04.2006, cu menţiunea că va fi amendat cu suma de 5.000.000 de lei în situaţia în care până la următorul termen de judecată nu va depune la dosar lucrarea în termen procedural, respectiv cu 5 zile înainte de termenul ce urmează a se fixa. Amână judecarea cauzei la 26.06.2006. Pronunţată în şedinţa publică de la 12.06.2006, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.

  • Sedinta din data de 22.05.2006 la ora 8:30

    Complet: C2-Fond-Luni
  • Încheiere

    Se revine cu adresă expertului Lincă Elena în vederea efectuării raportului de expertiză potrivit obiectivelor stabilite prin încheierea de şedinţă din data de 10.04.2006, cu avertisment de amendă în situaţia nedepunerii la dosar a lucrării până la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la 12.06.2006. Pronunţată în şedinţa publică de la 22.05.2006, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.

  • Sedinta din data de 08.05.2006 la ora 8:30

    Complet: C2-Fond-Luni
  • Încheiere

    Se revine cu adresă expertului Lincă Elena în vederea efectuării raportului de expertiză potrivit obiectivelor stabilite prin încheierea de şedinţă din data de 10.04.2006, cu avertisment de amendă în cuantum de 5.000.000 lei în situaţia nedepunerii la dosar a lucrării până la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la 22.05.2006. Pronunţată în şedinţa publică de la 08.05.2006, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.

  • Sedinta din data de 10.04.2006 la ora 8:30

    Complet: C2-Fond-Luni
  • Încheiere

    Constată utilă şi pertinentă soluţionării cauzei proba cu expertiză, urmând ca expertul să identifice terenul ce face obiectul dispoziţiei contestate, în suprafaţă de 62 mp, dacă această suprafaţă este sau nu afectată de detalii de sistematizare, iar în caz afirmativ să evalueze terenul la preţul pieţei la data soluţionării notificării, respectiv 20.12.2005, iar în cazul în care nu este afectat de detalii de sistematizare să-l identifice cu vecinătăţi şi dimensiuni. Dispune numirea în cauză a expertului Lincă Elena desemnat în cauză prin tragere la soţi şi se emite adresă expertului în vederea efectuării lucrării. Se emite adresă Biroului de Expertize de pe lângă Tribunalul Argeş pentru a se comunica numirea în cauză a expertului Lincă Elena. Fixează onorariu provizoriu pentru expert în sumă de 1.500.000 lei. Pune în vedere reclamantului să depună la dosar în termen de 5 zile dovada achitării onorariului pentru expert, sub sancţiunea decăderii din probă. Amână judecarea cauzei la 08.05.2006. Pronunţată în şedinţa publică de la 10.04.2006, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.

  • Sedinta din data de 20.03.2006 la ora 8:30

    Complet: C1 - Luni-Sala2-Fond
  • Încheiere

    Pune în vederea reclamantului B******** I**** să depună la dosar sentinţa nr. 6681/1994 pronunţată de Judecătoria Piteşti şi acordă un nou termen de judecată în acest sens şi, totodată, pentru a da posibilitate acestuia să ia cunoştinţă de conţinutul notelor de şedinţă depuse la acest termen de judecată de reprezentantul pârâtei. Amână judecarea cauzei la 10.04.2006. Pronunţată în şedinţa publică de la 20.03.2006, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.

  • Sedinta din data de 27.02.2006 la ora 8:30

    Complet: C1 - Luni-Sala2-Fond
  • Încheiere

    Amână judecarea cauzei la 20.03.2006, pentru a se comunica pârâtei P******* M*********** P****** un exemplar de pe precizarea la acţiune depusă la acest termen de judecată de reclamantul B******** I****. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Februarie 2006, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.

Flux dosar


Actualizare GRPD