Dosar 2270/318/2006 din 21.11.2006

furtul (art.208 C.p.) 209 CP


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2270/318/2006
Data dosar:
21.11.2006
Instanta:
Judecătoria Târgu Jiu
Departament:
TÂRGU JIU
Obiect:
furtul (art.208 C.p.) 209 CP
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.12.2007 la ora 08:30

    Complet: Z10 penal (i) V
  • Soluţionare

    s.p. 4108/2007 În baza art. 208- 209 al. 1 lit. g,i c.pen. cu aplic. art. 74 – 76 c.pen condamnă inc. Vîrjan Daniel Dumitru la 6 luni închisoare. În baza art. 81 c.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani şi 6 luni , termen de încercare potrivit art. 82 c.pen. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 c.pen. Deduce din pedeapsa aplicată reţinerea din 11.02.1999. Admite acţiunea civilă a părţii civile S.C Mary Al Bochi SRL şi obligă inculpatul la 5.000 lei către aceasta cu titlu de despăgubiri civile, sumă ce urmează a fi reactualizată până la data achitării integrale a debitului. Ia act că partea vătămată Abdul Fattah Bouchi nu s-a constituit parte civilă. Obligă inculpatul la 500 lei cheltuieli judiciare statului. Cu apel. Pronunţată în şedinţă publică din 28.12.2007.

  • Sedinta din data de 21.12.2007 la ora 08:30

    Complet: Z10 penal (i) V
  • Încheiere

    Amînă pronunţarea la 28.12.2007

  • Sedinta din data de 12.12.2007 la ora 11:30

    Complet: C10 penal
  • Amânat

    S-A ACORDAT TERMEN PENTRU ASCULTAREA CASETELOR AFLATE LA DOSARELE ATAŞATE.

  • Sedinta din data de 07.12.2007 la ora 08:30

    Complet: Z10 penal (i) V
  • Amânat

    Acordă un nou termen de judecată pentru ascultarea casetelor aflate în dosarele ataşate şi transpunerea conţinutului în scris în vederea comparării. Amână judecarea cauzei la data de 12.12.2007, termen pentru care se va cita partea civilă A**** F***** B*****. Pronunţată în şedinţa publică din 07.12. 2007, la Judecătoria Tg-Jiu.

  • Sedinta din data de 23.11.2007 la ora 08:30

    Complet: Z10 penal (i) V
  • Amânat

    Admite cererea formulată de apărătorii părţilor şi acordă un nou termen de judecată pentru ascultarea casetelor aflate în dosarele ataşate şi transpunerea conţinutului în scris în vederea comparării. Amână judecarea cauzei la data de 23.11.2007, termen pentru care se va cita partea civilă A**** F***** B*****. Pronunţată în şedinţa publică din 14.11. 2007, la Judecătoria Tg-Jiu.

  • Sedinta din data de 14.11.2007 la ora 11:30

    Complet: C10 penal
  • Amânat

    S-a acordat termen pentru ascultarea casetelor aflate în dosarele ataşate şi transpunerea conţinutului în scris în vederea comparării

  • Sedinta din data de 31.10.2007 la ora 11:30

    Complet: C10 penal
  • Amânat

    S-A ACORDAT TERMEN PENTRU ATAŞAREA DOSARTULUI NR. 10875/2000 AL JUDECĂTORIEI TG-JIU.

  • Sedinta din data de 17.10.2007 la ora 11:30

    Complet: C10 penal
  • Amânat

    S-A ACORDAT TERMEN PENTRU A SE REVENI U ADRESĂ CĂTRE PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA TG-JIU.

  • Sedinta din data de 03.10.2007 la ora 11:30

    Complet: C10 penal
  • Amânat

    Dispune emiterea unei adrese cărtre parchetul Local pentru a comunica soluţia din dosarul nr. 9196/1999 al Judecătoriei Tg.-Jiu.

  • Sedinta din data de 19.09.2007 la ora 11:30

    Complet: C10 penal
  • Încheiere

    probe

  • Sedinta din data de 05.09.2007 la ora 11:30

    Complet: C10 penal
  • Încheiere

    Acordă un nou termen de judecată în vederea audierii şi transcrieii pe bază de proces -verbal a casetei audio depusă la dosar.

  • Sedinta din data de 11.07.2007 la ora 11:30

    Complet: C10 penal
  • Încheiere

    Se citează martorul Drăgan Bebe Adrian şi se emite mandat de aducere pe numele acestuia potrivit art. 183 C.p.p.. Respinge cererea formulată de apărătorul inculpatului privind emiterea unei adrese către Banca Naţională a Greciei pentru a se comunica relaţii în ceea ce priveşte disponibilul în contul de card al inculpatului pe perioada 22 –24/12.1998, precum şi operaţiunile efectuate de acesta pe teritoriul Bulgariei . Acordă un nou termen de judecată la data de 05.09.2007, pentru când se va audia martorul lipsă Drăgan Bebe Adrian.

  • Sedinta din data de 27.06.2007 la ora 11:30

    Complet: C10 penal
  • Încheiere

    Ia act de renunţarea la audierea martorului Mecu Emil Iulian de către apărătorul inculpatului. Acordă un nou termen de judecată pentru când se va cita martorul Ciobănoiu Cornel cu mandat de aducere şi se pune în vedere apărătorului inculpatului să facă demersuri pentru a depune la dosar un extras de cont bancar pe care linculpatu l - a avut deschis la Banca naţională a Greciei.

  • Sedinta din data de 30.05.2007 la ora 11:30

    Complet: C10 penal
  • Încheiere

    Acordă un nou termen de judecată pentru când se va prezenta apărătorul inculpatului şi se vor cita martorii lipsă .

  • Sedinta din data de 16.05.2007 la ora 11:30

    Complet: C10 penal
  • Încheiere

    Acordă un nou termen de judecată în vederea audierii martorilor Mecu Emil Iulian şi Ciobănoiu Cornel . Prorogă discuţia cu privire la solicitarea relaţiilor cu privire la emiterea cardului de credit - contului personal de către Banca Naţională a Greciei.

  • Sedinta din data de 02.05.2007 la ora 11:30

    Complet: C10 penal
  • Încheiere

    Acordă un nou termen de judecată pentru când se va cita maroii în vederea audierii.

  • Sedinta din data de 18.04.2007 la ora 11:30

    Complet: C10 penal
  • Încheiere

    Acordă termen de judecată pentru a se audia martorul Arsenie Radu Adrian propus de inculpat şi martorul din acte Drăgan Bebe Adrian.

  • Sedinta din data de 04.04.2007 la ora 11:30

    Complet: C10 penal
  • Încheiere

    Acordă un nou termen de judecată pentru când se vor cita martorii cu mandat de aducere în vederea audierii

  • Sedinta din data de 21.03.2007 la ora 11:30

    Complet: C10 penal
  • Încheiere

    acordă un nou termen de judecată pentru când se vor cita martorii lipsă cu mandat de aducere şi stabileşte termen pentru audierea şi transcrierera casetei audio la data de 28.03.2007, orele 12,00.

  • Sedinta din data de 07.03.2007 la ora 11:30

    Complet: C10 penal
  • Încheiere

    Admite cererea de amânare formulată de apărătorul inculpatului şi acordă un nou termen de judecată la data de 21.03.2007 pwentru când se va relua procedura de citare cu părţile şi martorii lipsă.

  • Sedinta din data de 21.02.2007 la ora 11:30

    Complet: C10 penal
  • Încheiere

    Amână judecarea cauzei pentru când se vor cita martorii lipsă. Stabileşte termen pentru ascultarea şi transcrierea casetei audio pe bază de proces-verbal .la 06.03.2007 .

  • Sedinta din data de 07.02.2007 la ora 11:30

    Complet: C10 penal
  • Încheiere

    Amână cauza pentru când se vor cita martorii lipsă cu mandat de aducere.

  • Sedinta din data de 24.01.2007 la ora 11:30

    Complet: C10 penal
  • Încheiere

    Amână cauza la data de 07.02.2007 pentru când se vor cita martorii audiaţi la urmărirea penală cât şi la ciclul procesual anterior.

  • Sedinta din data de 10.01.2007 la ora 11:30

    Complet: C10 penal
  • Încheiere

    ACORDĂ UN NOU TERMEN DE JUDECATĂ PENTRU A SE CITA ÎN CONTINUARE INCULPATUL CU MANDAT DE ADUCERE.

  • Sedinta din data de 13.12.2006 la ora 11:30

    Complet: C10 penal
  • Amânat

    Amână cauza la data de 10.01.2007 pentru când se va cita inculpatul cu mandat de aducere conform art. 183 C.p.p.

Flux dosar


Actualizare GRPD