P******** D E P* L**** T********* S****
RecurentG****** P****
Recurent InculpatAdmite recursul declarat de inculpatul G****** P**** împotriva deciziei penale nr. 167/19.07.2006 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. 2217/2006. Casează decizia penală atacată, precum şi sentinţa penală nr. 135/1.03.2006 pronunţată de Judecătoria Mediaş în dosar nr. 4676/2005, numai sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate şi sporului de pedeapsă şi rejudecând cauza în aceste limite:Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului în pedepsele componente de: - 1 an închisoare aplicată prin prezenta sentinţă pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 1 alin. 1 din OUG nr. 112/2001 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp şi 42 Cp rap. la art. 37 lit. b Cp şi 39 alin. 4 Cp; - 1 an închisoare aplicată prin prezenta sentinţă pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 70 alin. 1 din OUG nr. 105/2001 rap. la art. 37 lit. b Cp şi 39 alin. 4 Cp; - 1 lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 70 alin. 1 din OUG nr. 105/2001, aplicată prin sentinţa penală nr. 241/2004 a Judecătoriei Mediaş; - 1 lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 1 alin. 1 din OUG nr. 112/2001, aplicată prin sentinţa penală nr. 241/2004 a Judecătoriei Mediaş; - 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 rap. la art. 70 alin. 1 din Legea nr. 243/2002, aplicată prin sentinţa penală nr. 207/2004 a Judecătoriei Oraviţa; - 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.26 rap. la art. 288 CP , aplicată prin sentinţa penală nr. 207/2004 a Judecătoriei Oraviţa; - 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 293 Cp, aplicată prin sentinţa penală nr. 207/2004 a Judecătoriei Oraviţa; - 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 321 alin. 1 CP, aplicată prin decizia penală nr. 598/2005 a Curţii de Apel Alba Iulia; şi înlătură sporul de 4 luni închisoare aplicat. Reduce pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta sentinţă la: - 3 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 1 alin. 1 din OUG nr. 112/2001 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp şi 42 Cp rap. la art. 37 lit. b Cp şi 39 alin. 4 Cp; - 3 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 70 alin. 1 din OUG nr. 105/2001 rap. la art. 37 lit. b Cp şi 39 alin. 4 Cp; În temeiul art. 36 alin. 1 şi 2 Cp, art. 34 lit. b Cp şi art. 40 Cp contopeşte aceste două pedepse cu cele două pedepse de 1 lună închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 241/2004 a Judecătoriei Mediaş şi cu cele 4 pedepse de 3 luni închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. 207/2004 a Judecătoriei Oraviţa şi decizia penală nr. 598/2005 a Curţii de Apel Alba Iulia, în pedeapsa cea mai grea de 3 luni închisoare, pe care urmează să o execute inculpatul. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate. Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu împotriva deciziei penale nr. 167/19.07.2006 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. 2217/2006.
AMÂNATĂ PRONUNŢAREA LA 22.01.2007
AMÂNATĂ PRONUNŢAREA LA 15.01.2007
AMÂNAT LA CEREREA APĂRĂTORULUI ALES AL INCULPATULUI
Amânat la cererea apărătorului ales al inculpatului recurent, avocat Veştemean Ioan, întrucât nu se poate prezenta din motive medicale.
Amânat la cererea apărătorului ales al inculpatului recurent G****** P**** , avocat Veştemean Ioan , întrucât nu se poate prezenta din motive medicale.
Amânat pentru lipsă de procedură cu inculpatul recurent şi faţă de împrejurarea că nu s-a primit la dosar fişa cazierului judiciar.
AMÂNAT LA CEREREA INCULPATULUI PENTRU ANGAJARE APĂRĂTOR