N****** F*****
ReclamantA******** D* P********** T**** 1
PârâtRespinge excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtă. Admite cererea formulată de reclamantul N.F. împotriva pârâtei A******** D* P********** T**** 1, cu sediul în Piteşti, str. Turda, bl.B16, sc.C, parter, jud. Argeş. Obligă pârâta la plata sumei de 608,53 lei reprezentând suma cuvenită reclamantului rezultată din calculul eronat al cotei părţi din cheltuielile comune repartizate pe perioada octombrie 2002-iulie 2007, precum şi suma de 93,03 , reprezentând rata inflaţiei aferentă sumei respective. Cu cheltuieli. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Noiembrie 2007
Amână pronunţarea la data de 05.11.2007
Respinge obiecţiunea privind citarea pârâtei Asociatia, deoarece există dovada citării acesteia de către expert la fila 39 dosar. Având în vedere că nu s-a prezentat pârâta A******** D* P********** T**** 1 la efectuarea expertizei, pune în vedere administratorului Popescu Maria să înainteze expertului toate actele. Se va emite adresă către expert pentru a preciza în scris, dacă în funcţie de actele depuse de către pârâta A******** D* P********** T**** 1, prin administrator Popescu Maria (în cazul în care vi le înmânează) îşi menţine raportul de expertiză, iar în caz negativ se va reefectua expertiza cu citarea părţilor. Amână judecarea cauzei la 29.10.2007. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08.10.2007.
Se emite adresă către expert în vederea efectuării raportului de expertiză, cu menţiunea avertismentului de amendă. Amână judecarea cauzei la 08.10.2007. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10.09.2007
Se emite adresă către expert în vederea efectuării raportului de expertiză. Amână judecarea cauzei la 10.09.2007. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18.06. 2007
Uneşte excepţia autorităţii de lucru judecat cu fondul cauzei , invocată de către pârâta , prin administrator , având în vedere sentinţa civilă nr. 2893/05.07.2005. Se înlocuieşte expertul G D cu expertul contabil D C . Se emit adrese către expert în vederea efectuării lucrării şi către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Argeş în vederea înştiinţării numirii expertului şi în vederea transferării onorariului de expert. Amână judecarea cauzei la 18.06.2007. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 mai 2007
Admite proba cu expertiză contabilă, solicitată de către reclamant. Stabileşte următoarele obiective: - să se calculeze cota parte de participare a reclamantului la cheltuielile comune mai 2002 până al zi , având în vedere Ordinul 233/2004 , H.G. 366/2001 şi H.G. 1275/2005, precum şi decizia de casare nr. 1123/10.11.2005 pronunţată de Tribunalul Argeş - Secţia Civilă. Se numeşte prin tragere la sorţi, la cererea părţilor, expert contabil în persoana domnului Gherăsoiu Dumitru. Stabileşte onorariu provizoriu în cuantum de 400 lei în sarcina reclamantului. Va pune în vedere reclamantului, să facă dovada plăţii taxei onorariului de expert, în termen de 5 zile , sub sancţiunea decăderii din probă , după care se vor emite adrese către expert în vederea efectuării lucrării şi către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Argeş în vederea înştiinţării numirii expertului . Amână judecarea cauzei la 21.05.2007. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Aprilie 2007
Admite excepţia autorităţii de lucru judecat. Respinge cererea formulată de reclamantul N****** F*****, domiciliat în Piteşti, str.Turda, bl.B.16, sc.B, ap.13, judeţul Argeş, împotriva pârâtei Asociaţia de Proprietari Turda 1, cu sediul în Piteşti, str.Turda, bl.B.16, sc.C, parter, judeţul Argeş, întrucât există , în cauză, autoritate de lucru judecat. Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.09.2006.
Se ataşează dosarul 13283/2002 al Judecătoriei Piteşti . Prorogă discutarea excepţiei autorităţii de lucru judecat la următorul termen de judecată. Pune în vedere administratorei Popescu Maria pentru pârâta ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI TURDA 1 să depună listele lunare de plată , în termen de 5 zile. Amână judecarea cauzei la 11.09.2006. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.06.2006
Se citează pârâta ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI TURDA 1 cu aceleaşi menţiuni şi în plus că preşedintele asociaţiei Firfirică Gheorghe va fi amendat cu suma de 500 RON în cazul nedepunerii listelor potrivit art. 108 1 pct. 1 lit f C.pr.civ. , conform disp. art. 85-107 C.pr civ. Se citează pârâta ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI TURDA 1 şi la adresa preşedintelui asociaţiei cu aceleaşi menţiuni. Amână judecarea cauzei la 19.06.2006. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.05.2006
Admite probele cu acte şi expertiză solicitată de reclamantul N****** F*****. Se citează pârâta A******** D* P********** T**** 1 , în baza art. 85-107 C.pr.civ. , cu menţiunea de a depune listele lunare de plată , începând cu mai 2002 până la zi , sub sancţiunea amenzii preşedintelui asociaţiei , în cazul nedepunerii acestor liste până la termenul fixat conf. disp.art. 1081pct.2 lit.f C.proc.civ.. Prorogă discutarea obiectivelor expertizei după depunerea listelor lunare de plată de către pârâtă. Amână judecarea cauzei la 22.05.2006. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Aprilie 2006