Dosar 239/314/2006 din 10.07.2006

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 239/314/2006
Data dosar:
10.07.2006
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.09.2006 la ora 8:30

    Complet: C15 Old
  • Soluţionare

    În baza art.79 al.1 OUG 195/2002 raportat la art.74 lit.c şi 76 lit.d Cod penal, condamnă pe inculpatul SPOIALĂ GHEORGHE CRISTIAN, la 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală. În baza art.81 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani şi 4 luni, termen stabilit în condiţiile art.82.Cod penal. În baza art.359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăzute de art.83 Cod penal privitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art.191 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 45 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă.

Flux dosar


Actualizare GRPD