Dosar 240/109/2006 din 12.01.2006

Probleme de muncă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 240/109/2006
Data dosar:
12.01.2006
Instanta:
Tribunalul Argeș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
Probleme de muncă
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.03.2006 la ora 10:00

    Complet: C1 - Aman.pronuntari-CM
  • Soluţionare

    Admite în parte acţiunea formulată de reclamanţii VOICU ANGELA , PASCU ANGELA, BRĂILEANU CLAUDIA, PLETOIU SIMONA, OPREA CĂTĂLINA, POPA GABRIEL, SIBICEANU MARILENA şi cererile de intervenţie în nume propriu formulate de AUGUSTIN IONELA, TRUŢA DOINA ŞI RADU VASILE, reprezentanţi de SINDICATUL ÎNVĂŢĂMÂNT PREUNIVERSITAR ARGEŞEAN „MUNTENIA”, cu sediul în Piteşti, bd Eroilor, nr. 4-6, Oficiul poştal 1, căsuţa poştală nr. 218, jud Argeş, în contradictoriu cu pârâtele ŞCOALA COORDONATOARE MERIŞANI, cu sediul în comuna Merişani, judeţul Argeş şi COMUNA MERIŞANI - prin primar, judeţul Argeş. Obligă pe pârâţi să plătească reclamanţilor având funcţii didactice sau funcţii didactice auxiliare începând cu data de 28.12.2002, respectiv cu data de 23.02.2003 pentru intervenienţi şi până la pronunţarea prezentei hotărâri, diferenţele de drepturi salariale rezultând din calcularea drepturilor salariale conform dispozitivului sentinţei civile nr. 1535/23.06.2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 1094/2004, diferenţe ce se vor actualiza în funcţie de indicele de inflaţie. Respinge capătul de cerere având ca obiect includerea în salariul de bază a sporului pentru titlu ştiinţific. Obligă pe pârâţi să plătească reclamanţilor şi intervenienţilor în nume propriu, având funcţii didactice sau funcţii didactice auxiliare suma de 100 RON cheltuieli de judecată. Definitivă. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 30 martie 2006, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă - complet specializat de conflicte de muncă şi asigurări sociale.

  • Sedinta din data de 28.03.2006 la ora 12:00

    Complet: C1 - Marti - Sala 2 - CM
  • Încheiere

    Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 30 martie 2006.

  • Sedinta din data de 28.02.2006 la ora 12:00

    Complet: C1 - Marti - Sala 2 - CM
  • Încheiere

    Se introduc în cauză, în calitate de reclamanţi, membrii de sindicat, cărora li se vor comunica actele de procedură la sediul sindicatului. Amână judecarea cauzei la 28 martie 2006. Se citează pârâţii cu copia cererii de intervenţie potrivit dispoz. art. 85 şi urm. cod pr. civilă, cu menţiunea de a formula întâmpinare. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 februarie 2006, la Tribunalul Argeş,

Flux dosar


Actualizare GRPD