O**** E****
ReclamantA****************** M****
PârâtD******* R******** V*****
Pârâtrespinge acţiunea.
Apreciază că se impune amânarea cauzei şi recitarea părţilor, reclamantul cu un exemplar al întâmpinării formulată de pârâta DRV Braşov.
În vederea comunicărtii raspunsului la întâmpinare şi a precizării de acţiune.
Apreciază că se impune amânarea cauzei şi recitarea părţilor, reclamantul cu menţiunea de a depune la dosar dovada achitării taxei de timbru în sumă de 4 lei şi 0,15 lei timbru judiciar precum şi cu un exemplar al întâmpinării formulate de pârâtă. Totodată, reclamantului i se va solicita să-şi precizeze acţiunea sub aspectul cadrului procesual ţinând seama că se solicită anularea unor acte administrative fiscale emise de Autoritatea Vamală. De asemenea, va dispune emiterea unei adrese către DGFP Mureş cu menţiunea de a înainta la dosar actele care au stat la baza emiterii deciziei nr. 39/23.05.2006 precum şi dovada comunicării către reclamant a deciziei amintite.