M**** S***** D**** H******
Apelant InculpatA********* E****
Intimat Parte vătămatăAdmite apelul declarat de inculpatul Matei Silviu Dănuţ împotriva sentinţei penale nr. 129/2006 a Judecătoriei Săveni, pe care o desfiinţează în parte, în sensul că în temeiul art. 305 alin. 4 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a pedepsei pe o perioadă de 3 ani şi 4 luni, atrăgând atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 305 alin. 5 Cod penal. Înlătură aplicarea art. 74, 64 Cod penal. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Cheltuielile judiciare din apel rămân la stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, în data de 12 septembrie 2006.
Se amână judecarea cauzei pentru când se va emite adresă părţii vătămate A********* E****, pentru a se prezenta în instanţă să confirme primirea sumelor restate, datorate de inculpatul apelant cu titlul de pensie de întreţinere.
Admite cererea de amânare a judecării cauzei, formulată de inculapt, în vederea achitării pensiei de întreţinere, la zi.