N***** M****
Reclamant RecurentR*** M****
Pârât RecurentR*** C*******
Pârât RecurentR*** V*******
Pârât RecurentPrezenta cauză s-a ataşat la dosarul nr. 2529.1/39/2006.
înch. Respinge cererea de suspendare, formulată de apărătorul pârâţilor recurenţi, dat fiind recursul declarat azi în instanţă de către acesta împotriva încheierii de şedinţă de judecată de la termenul de azi. Se va înainta dosarul Curţii de Apel Suceava, în vederea soluţionării recursului, iar prin serviciul „arhivă” al Tribunalului Suceava se va face o urmă de dosar. Amână judecarea cauzei la data de 07 iunie 2007, în cunoştinţa părţilor. Pronunţată în şedinţa publică din data de 03.05.2007.
ÎNCH. ADM.CEREREA. PĂSTREAZĂ CAUZA SPRE JUDECARE. FĂRĂ CALE DE ATAC. DATĂ ÎN CAM.DE CONS. PR. ÎN ŞED. PUBL. DIN 28.03.2007.
Respinge cererea de recuzare, ca nefondată.Amendează reclamantul cu suma de 500 lei amendă judiciară. Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare în ce priveşte amenda aplicată. Irevocabilă în ceea ce priveşte cererea de recuzare. Dată în şedinţa Camerei de Consiliu. Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 februarie 2007.
termen la 22.01.2007
termen la 14.12.2006