B******* C*********
ReclamantG**** N******
PârâtI***** (****** C**********
PârâtAdmite acţiunea. Dispune încetarea stării de devălmăşie şi ca efect al partajului atribuie pârâtului G**** N****** imobilul format din apartament compus din 2 camere şi dependinţe, în val.de 40.210 lei, sitiuat în Tecuci, str.Gh.Petraşcu nr.48, bloc G.2, ap.38, jud.GL. Obligă pe pârât să plătească pârâtei Iacomi Constantina suma de 20.105 lei, reprezentând cota parte din valoarea imobilului. Dispune ca reclamantul să se îndestuleze cu suma de 1.744,30 lei, din cota şi partea cuvenită pârâtei Iacomi Constantina pe care o va achita pârâtul G**** N******. Obligă pe pârâta Iacomi Constantina să plătească reclamantului suma de 1.322 lei cheltuieli de judecată, ce se va îndestula din suma cuvenită pârâtei ce se va achita de pârâtul G**** N******. Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Acordă termen, pentru ca reclamantul, prin apărător să procedeze la citarea prin Monitorul Oficial a pârâtei Geană (Iacomi) Constantina.
Admite cererea formulată de expert Cocoş Eduard, sens în care se va reveni cu adresă ca în precedent . Amână judecarea cauzei la data de 15 februarie 2007, ora 8,00, sala 1, termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care se vor cita cei lipsă.
Admite cererea de înlocuire formulată de expert Cruţu Virgil, sens în care i se va face adresă, aducându-i-se la cunoştinţă dispoziţia instanţei . Dispune înlocuirea expert Cruţu Virgil cu expert Cocoş Eduard-Tudorel, căruia i se va face adresă şi i se vor comunica obiectivele expertizei. Amână judecarea cauzei la data de 01 februarie 2007, ora 8,00, sala 1, termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care se vor cita cei lipsă.