G******** P******
ReclamantC****** J******** I*** D* A******* A L*** N**********
PârâtC****** L***** V**** L****** D* F*** F******
PârâtConstată perimată acţiunea civilă
În baza art. 242 pct.1 suspendă judecata.
Acordă termen pentru a se reveni cu adresă, se va cita pârâta care nu are TC. Amână judecata cauzei şi fixează termen de judecată la data de 19 aprilie 2007, orele 8,oo, completul C 18F, sala 2, termen la care se vor înainta relaţiile solicitate.
Amână cauza pentru a se reveni cu adresă. În temeiul Lg.247/2005, amendează preşedinţii Comunelor locale de fond funciar cu amendă cominatoarie de 30 lei /fiecare zi întârziere,începâd cu data de 10.03.2007 până la comunicarea efectivă a relaţiilor. Acordă termen la 29.03.2007.
Încuviinţează în parte probele solicitate de reclamantă , prin apărător , respectiv proba cu acte şi înscrisuri. respinge proba cu expertiză topometrică , nefiind utilă cauzei. Acordă termen în lăuntrul căruia se va cita pârâta Comisia jud. de fond funciar iaşi, se va face adresă către Comisia locală Rediul şi Valea Lupului de fond funciar prin care se va solicita a se comunica instanţei dacă reclamanta şi autoarea acesteia ca urmare a cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate au fost puse efectiv în posesie dacă da, la ce dată şi cu ce suprafeţe. Amână judecata cauzei şi fixează termen pentru data de 09 martie 2007, dată la care reclamanta va depune actele şi înscrisurile de care înţelege să se folosească întru celera soluţionare a pricinii, se vor înainta relaţiile solicitate.
Încuviinţează cererea. Acordă termen în lăuntrul căruia se va face adresă către Comisia locală valea Lupului de fond funciar prin care se va solicita a se înainta copia adeverinţei cu nr.141/18.03.1993. Amână judecata cauzei şi fixează termen la data de 15 februarie 2007, orele 8,oo, completul C 18F, sala 2, termen la care se va înainta copia adeverinţei sus-indicate şi se va acorda cuvântul părţilor în probaţiune.
Acordă ultim termen pentru a se răspunde excepţiei invocare , termen în lăuntrul căruia se vor cita pârâtele Comisia locală Leţcani de fond funciar şi Comisia judeţeană de fond funciar. Amână judecata cauzei şi fixează termen la data de 01 februarie 2007, orele 8,oo, completul C 18F, sala 2, termen la care se va pune în discuţia contradictorie a părţilor excepţiile privind prematuritatea promovării cererii şi cea a lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei Municipale Iaşi de fond funciar.
Pune în vedere reclamantei prin apărător să depună la dosar copia lizibilă a adeverinţei de punere în posesie. Acordă termen în lăuntrul căruia se vor cita pârâtele. Amână judecata cauzei pentru termenul din data de 18 ianuarie 2007, termen la care se va pune în discuţia contradictorie a părţilor excepţia prematurităţii promovării acţiunii invocată de pârâta Comisia jud. de fond funciar.