Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite propunerea de liberare condiţionată privind pe condamnatul STĂNESCU ZETU, în executarea pedepsei de 2(doi) ani şi 6(şase) luni închisoare aplicată acestuia prin sent. pen. nr.561/2003 a Judecătoriei Paşcani, pentru infracţiunea de „furt calificat”, prev. şi ped. de art. 209 din Codul penal şi, în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Stănescu Zetu de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.855/2003/2004 emis de Judecătoria Paşcani, atrăgându-i-se atenţia asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor prevăzute de art.61 din Codul penal. În baza disp. art. 189 din Codul de procedură penală, suma de 40 lei RON, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu al condamnatului, va fi achitată Baroului Iaşi din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei, urmând ca această sumă să fie inclusă în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de către stat (delegaţie nr.12805 din 14.12.2006, emisă de Baroul Iaşi). În baza disp. art. 349 şi art. 192 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat, în cuantum de 50 lei RON, din care suma de 40 lei RON, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu al condamnatului, rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare şi de la comunicare pentru condamnatul deţinut în Penitenciarul Iaşi. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19.12.2006.
Hotarare din 19.12.2006