R***** M****
InculpatD****** D*****
MartorD***** I*****
MartorRespinge cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare a instanţei din infracţiunea prevăzută de art.79 al.1 din OUG nr.195/2002, în infracţiunea prevăzută de art.87 al.1 din OUG nr.195/2002, astfel cum a fost modificată şi completată prin OUG nr.63/2006, cu aplicarea art.13 din Codul penal. În baza art.87 al.1 din OUG nr.195/2002, astfel cum a fost modificată şi completată prin OUG nr.63/2006, cu aplicarea art.74 alin.1 lit.a, c din Codul penal raportat la art.76 alin.1 lit.d din Codul penal, condamnă pe inculpatul R***** M****, fiul lui Costel şi Anica, născut la 30.05.1985 în Bucureşti, domiciliat în Bucureşti, str. Avionului, nr.25, bl.15E, ap.45, sector 1, la o pedeapsă de 9 luni închisoare pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În baza art. 81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 9 luni, stabilit în condiţiile art.82 C.pen. În baza art. 359 C.p.p., pune în vedere inculpatului dispoziţiile art.83 C.p. În baza art.191 al.1 C.p.p., obligă inculpatul la plata sumei de 300 RON,care se vor achita în contul IBAN nr. RO59TREZ7035032XXX005229 cod fiscal 434063307 deschis la Trezoreria Sectorului 3 Bucuresti, beneficiar Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, reprezentand cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29.01.2007.