C********* D******
ReclamantM*** O**** I***
PârâtL****** Ş*****
PârâtU************* O*****
IntervenientM*** E******
PârâtRespinge acţiunea civilă. Respinge cererea de intervenţie.
În vederea deliberării, a studierii materialului probator administrat în cauză şi pentru a se depune concluzii scrise, în baza art. 260 Cod Procedură Civilă va amâna pronunţarea asupra acţiunii civile, pentru termenul de judecată din data de 10.12.2008
În vederea studierii obiecţiunilor la raportul de expertiză în specialitatea Construcţii civile. Cu privire la obiecţiunile formulate la raportul de expertiză şi cu privire la luarea unui supliment de interogatoriu intervenientei Ujică Otilia (Bădescu), se pronunţă la următorul termen de judecată, iar cu privire la proba testimonială cu fiica reclamantului, solicitată de către reprezentatul reclamantului se pronunţă după analizarea obiecţiunilor la raportul de expertiză şi a administrării suplimentului de interogatoriu intervenientei Ujică Otilia (Bădescu).
În vederea studierii raportului de expertiză în specialitatea Topoografie, cadstru şi geodezie.
Admite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de doamna expert Cniş Ecaterina şi va dispune recitarea acesteia cu menţiunea de a efectua şi a depune la dosarul cauzei raportul de expertiză cu 5 zile înainte de termenul stabilit pentru judecată, sub sancţiunea amenzii în caz de nedepunere a raportului de expertiză.
Admite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de doamna expert Cniş Ecaterina şi va dispune recitarea acesteia cu menţiunea de a efectua şi a depune la dosarul cauzei raportul de expertiză cu 5 zile înainte de termenul stabilit pentru judecată, sub sancţiunea amenzii în caz de nedepunere a raportului de expertiză. Pune în vedere mandatarului intervenientei Ujică Otilia (Bădescu), să depună la dosarul cauzei încă un exemplar al înscrisurilor depuse pentru acest termen de judecată în vederea comunicării cu reclamantul.
În vederea garantării dreptului la apărare şi pentru a se depune raportul de expertiză,
Recitarea doamnei expert Cniş Ecaterina cu menţiunea de a efectua şi a depune la dosarul cauzei raportul de expertiză cu 5 zile înainte de termenul stabilit pentru judecată, sub sancţiunea amenzii în caz de nedepunere a raportului de expertiză.
Recitarea doamnei expert Cniş Ecaterina cu menţiunea de a efectua şi a depune la dosarul cauzei raportul de expertiză cu 5 zile înainte de termenul stabilit pentru judecată, sub sancţiunea amenzii în caz de nedepunere a raportului de expertiză. Citarea părţilor lipsă cu un exemplar al Rezoluţiei Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa, din data de 22.02.2007.
Citarea doamnei expert Cniş Ecaterina cu menţiunea de a efectua şi a depune la dosarul cauzei raportul de expertiză cu 5 zile înainte de termenul stabilit pentru judecată, sub sancţiunea amenzii în caz de nedepunere a raportului de expertiză. Pune în vedere reprezentantului reclamantului să depună la dosarul cauzei încă un exemplar al Rezoluţiei Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa, din data de 01.02.2005 şi al Rezoluţiei Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa, din data de 22.02.2007, pentru comunicare cu mandatarului pârâtului M*** E****** şi al intervenientei Ujică Otilia (Bădescu), Oţelariu Cornel-Marian.
Numeşte pentru efectuarea expertizei în specialitatea Topografie cadastru şi geodezie pe doamna expert Cniş Ecaterina cu obiectivele de expertiză depuse la dosarul cauzei fila 35. Comunicarea expertului Biroului Local de Expertize Judiciare, Tehnice şi Contabile de pe lângă Tribunalul Caraş – Severin şi transferarea onorariului provizoriu de expert în cuantum de 200 lei în contul doamnei expert Cniş Ecaterina; fixează termen pentru depunerea raportului de expertiză în data de 27.03.2008. Efectuarea unei adrese către doamna expert Cniş Ecaterina cu menţiunea de a efectua şi a depune la dosarul cauzei raportul de expertiză cu 5 zile înainte de termenul stabilit pentru judecată.
Serviciul Public - Direcţia Comunitară de Evidenţa Persoanelor Bocşa.
Dispune repetarea adresei către Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin în vederea comunicării faptului dacă domnul expert Tomoioagă Vasile şi-a reluat activitatea de expert şi dacă domnul expert Gherendi Valer nu mai profesează. Amână judecata cauzei la data de 14.02.2008, pentru când reclamantul Chică Roşă Dumitru, pârâţii M*** E******, L****** Ş***** şi intervenienta Ujică Otilia au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 09.01.2008.
Efectuarea unei adrese către Biroului Local de Expertize Judiciare, Tehnice şi Contabile de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin în vederea comunicării dacă domnul expert Tomoioagă Vasile şi-a reluat activitatea de expert şi dacă domnul Gherendi Valer nu mai profesează (şi-a depus legitimaţia).
Recitarea expertului cu menţiunea de a efectua şi a depune la dosarul cauzei raportul de expertiză cu 5 zile înainte de termenul stabilit pentru judecată, sub sancţiunea amenzii în caz de nedepunere.
în vederea depunerii raportului de expertiză în specialitatea topografie.
În vederea depunerii raportului de expertiză în specialitatea TOPOGRAFIE.
Recitarea domnului expert Gherendi Valer cu menţiunea de a efectua raportul de expertiză în specialitatea Topografie şi a-l depune la dosarul cauzei cu 5 zile înainte de termenul stabilit pentru judecată, sub sancţiunea amenzii judiciare în caz de nedepunere. Citarea intervenientei Ujică Otilia (Bădescu) cu menţiunea de a se prezenta „personal la interogatoriu”, după care se pronunţă cu privire la proba cu contraexpertiza criminalistică, solicitată de către apărătorul reclamantului. Pune în vedere apărătorului reclamantului să depună la dosarul cauzei obiecţiuni la raportul de expertiză criminalistică.
În vederea studierii raportului de expertiză criminalistică şi a efectuării şi depunerii raportului de expertiză în specialitatea Topografie cadastru şi geodezie,
În vederea efectuării şi depunerii raportului de expertiză în specialitatea Topografie cadastru şi geodezie şi a efectuării expertizei grafoscopice,
În vederea efectuării şi depunerii raportului de expertiză în specialitatea Topografie cadastru şi geodezie, achitării contravalorii expertizei grafoscopice în cuantum de 700 lei RON şi să se depună la dosarul cauzei dovada achitări,
În vederea efectuării şi depunerii raportului de expertiză în specialitatea topografie cadastru şi geodezie şi a efectuării expertizei grafice.
În vederea efectuării şi depunerii raportului de expertiză în specialitatea topografie cadastru şi geodezie şi a efectuării expertizei grafice.
În vederea efectuării şi depunerii raportului de expertiză şi pentru a se îndeplini procedura de citare cu numitul M*** E******, în calitate de succesor legal al defunctului pârât, M*** O**** I***.
În vederea depunerii raportului de expertiză şi pentru a se depune certificat de deces al pârâtului şi să se indice moştenitorii acestuia,
ÎN vederea depunerii raportului de expertiză şi pentru a se depune la dosarul cauzei acte în original.
În vederea depunerii raportului de expertiză ,
Dispune recitarea expertului cu menţiunea că va fi amendat în caz de nedepunerea raportului de expertiză.
In vederea citării intervenientei Ujică Otilia din Reşiţa, I.L.Caragiale bl.4, sc.1, ap.1 şi a depunerii raportului de expertiză, sens în care va fi citat expertul cu această menţiune şi sub sancţiunea amenzii.