Dosar 2873/314/2006 din 19.10.2006

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2873/314/2006
Data dosar:
19.10.2006
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.02.2007 la ora 8:30

    Complet: C7 Old
  • Condamnare

    Amână pronunţşarea cauzei la 19.02.2007. Dată în şedinţa publică de la 14.02.2007. Respinge cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 79 al. 4 din OUG nr. 195/2002 în infracţiunea prevăzută de art. 87 al. 5 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 13 C.pen. În baza art. 79 al. 4 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 13 C.pen., şi a art. 74 al. 1 lit. a şi c C.pen. şi art. 76 al. 1 lit. d C.pen. condamnă pe inculpatul C**** D******, la 5 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În baza art. 71 C.P. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a,b,c C.P. pe durata executării pedepsei. În baza art. 81 C.p. suspendă condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 5 luni , calculat conform art. 82 C.p. În baza art. 71 al. 5 C.pen. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. Conform art. 359 al.1 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.p. referitoare la revocarea suspendării condiţionate şi executarea pedepsei aplicate în regim de detenţie în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art. 191 C.p.p. obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 80 lei. Cu apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică , azi, 19.02.2007.

  • Sedinta din data de 25.01.2007 la ora 8:30

    Complet: C7 Old
  • Amânat
  • Sedinta din data de 19.12.2006 la ora 12:00

    Complet: C7 Old
  • Amânat
  • Sedinta din data de 23.11.2006 la ora 12:00

    Complet: C7 Old
  • Amânat

Flux dosar


Actualizare GRPD