Dosar 2875/314/2006 din 19.10.2006

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2875/314/2006
Data dosar:
19.10.2006
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.03.2007 la ora 8:30

    Complet: C1 Old
  • Soluţionare

    Condamnă pe inculpatul C**** I***, fiul lui Emilian şi Elena, născut la data de 27.01.1986, în municipiul Suceava, domiciliat în comuna Ipoteşti, jud. Suceava pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat, prevăzută de art.77 al.1 OUG 195/2002 cu aplicarea art.74 lit. a şi c Cod penal raportat la art.76 lit. „d” Cod penal la pedeapsa de 3(trei) luni închisoare. Condamnă pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism cu număr fals de înmatriculare prevăzută de art.77 al.2 OUG 195/2002 cu aplicarea art.74 lit. a,c Cod penal raportat la art.76 lit. „d” Cod penal la pedeapsa de 6(şase) luni închisoare. În baza art.33 lit. „b” Cod penal raportat la art.34 lit. „b” Cod penal obligă inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6(şase) luni închisoare. În baza art.71 al.2 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a,b,c Cod penal cu titlu de pedeapsă accesorie. În baza art.81 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei principale de 6(şase) luni închisoare pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni conform art.82 Cod penal. În baza art.71 al.5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei închisorii. În baza art.359 al.1 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 şi următoarele Cod penal. În baza art.191 al.1 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 60 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică.

  • Sedinta din data de 06.02.2007 la ora 8:30

    Complet: C1 Old
  • Amânat
  • Sedinta din data de 08.01.2007 la ora 8:30

    Complet: C1 Old
  • Amânat
  • Sedinta din data de 22.11.2006 la ora 8:30

    Complet: C1 Old
  • Amânat

Flux dosar


Actualizare GRPD