B******* E****
ReclamantB******* A* G*******
PârâtR**** M****
PârâtB******* I****
IntervenientAdmite în parte cererea principală formulată de reclamanta B******* E**** în contradictoriu cu pârâţii Botezatu Gheorghe şi Roman Margheoala. Admite cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul B******* I****. Constată că la data de 24.04.2006 a decedat Botezatu Alec, cu ultimul domiciliu în Bacău. Constată că pârâţii Roman Margheoala şi Botezatu Gheorghe (fraţi ai defunctului Botezatu Alec) sunt înlăturaţi de la moştenire prin instituirea intervenientului ca legatar universal prin testamentul autentificat sub nr. 3192/18.11.2005 la BNP Ladan Dumitriea. Dispune reducţiunea liberalităţilor excesive, şi anume a legatului cuprins în testamentul defunctului autentificat sub nr. 3192/18.11.2005 la BNP Ladan Dumitriea, în sensul că reduce obiectul acestui legat la cotitatea disponibilă de 1/2 din masa succesorală. Constată că au calitatea de moştenitori ai defunctului reclamanta B******* E****, în calitate de soţie supravieţuitoare, cu o cotă – parte de 1/2 (rezerva succesorală), şi intervenientul B******* I****, în calitate de legatar universal, cu o cotă – parte de 1/2 (cotitatea disponibilă). Constată că masa succesorală se compune din: terenul de 670 mp situat în comuna Letea Veche, cuprins în titlul de proprietate nr. 213030/2002, în valoare de 41.270 lei, terenul în suprafaţă totală de 26090 mp situat în comuna Stănişeşti, cuprins în titlul de proprietate nr. 241234/2003, în valoare de 10.830 lei, şi din cota-parte de ½ dintr-o casă de locuit cu anexe situată în comuna Letea Veche, în valoare de 5.414,10 lei. Total valoare masă = 57.514,10 lei. Constată că restul cotei de ½ din construcţii aparţine reclamantei B******* E****. Dispune ieşirea părţilor din indiviziune. Atribuie reclamantei B******* E**** lotul nr. 1 compus din: terenul intravilan în suprafaţă de 670 mp (găsit la măsurători 583 mp) amplasat în T 22 P 265 din comuna Letea Veche, judeţul Bacău, în valoare de 41.270 lei, precum şi construcţiile aflate pe acest teren, şi anume casa de locuit în suprafaţă de 37,15 mp în valoare de 7244,20 lei, coşerul în suprafaţă de 3,64 mp în valoare de 375,20 lei, magazia în suprafaţă de 9,90 mp în valoare de 1617 lei, şopronul în suprafaţă de 4,95 mp în valoare de 229,20 lei, coteţul de porci în suprafaţă de 4,80 mp în valoare de 380 lei şi coteţul de păsări în suprafaţă de 11,75 mp în valoare de 982,60 lei; terenul arabil în suprafaţă de 5914 mp amplasat în T 50 P 2251/14 din comuna Stănişeşti, judeţul Bacău, în valoare de 2541,86 lei; terenul arabil în suprafaţă de 5376 mp amplasat în T 50 P 2231/72 din comuna Stănişeşti, judeţul Bacău, în valoare de 2310,64 lei. Total valoare lot nr. 1 = 56.950,70 lei (din care 5.414,10 lei reprezintă valoarea cotei de ½ din construcţii cuvenită reclamantei). Atribuie intervenientului B******* I**** lotul nr. 2 compus din: terenul arabil în suprafaţă de 13000 mp amplasat în T 38 P 1810/1 din comuna Stănişeşti, judeţul Bacău, în valoare de 5587,50 lei, şi terenul păşune în suprafaţă de 1800 mp amplasat în T 38 P 1810/1/1 din comuna Stănişeşti, judeţul Bacău, în valoare de 390 lei. Total valoare lot nr. 2 = 5.977,50 lei. Obligă reclamanta B******* E**** să plătească intervenientului B******* I**** suma de 22.779,55 lei cu titlu de sultă. Compensează cheltuielile de judecată suportate de părţi până la concurenţa sumei de 1269,30 lei. Obligă reclamanta să plătească intervenientului suma de 25 lei reprezentând cota de ½ din cheltuielile de judecată necompensate. Definitivă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11.12.2007.
termen 11.12.2007
termen 20.11.2007
Termen la data de 13.11.2007
termen la data de 06.11.2007
faţă de lipsa raportului de expertiză construcţii şi pt studierea raportului topo, amână judecata
Se va reveni cu adresa la expert. Acorda termen la data de 02.10.2007
Se va reveni cu adrese la expertiit Ghiurca Mihai şi Petcu Aurel sa depuna la dosarul cauzei raportul de expertiza pana la termenul urmator. Acordă termen la data de 04.09.2007 ora 13 C10 pentru când se va cita pârâtul Botezatu Gheorghe. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.06.2007.
Admite în parte, în principiu, cererea principală. Admite în principiu cererea de intervenţie în interes propriu. Constată că la data de 24.04.2006 a decedat Botezatu Alec, cu ultimul domiciliu în Bacău. Constată că pârâţii Roman Margheoala şi Botezatu Gheorghe (fraţi ai defunctului Botezatu Alec) sunt înlăturaţi de la moştenire prin instituirea intervenientului ca legatar universal prin testamentul autentificat sub nr. 3192/18.11.2005 la BNP Ladan Dumitriea. Dispune reducţiunea liberalităţilor excesive, şi anume a legatului cuprins în testamentul defunctului autentificat sub nr. 3192/18.11.2005 la BNP Ladan Dumitriea, în sensul că reduce obiectul acestui legat la cotitatea disponibilă de 1/2 din masa succesorală. Constată că au calitatea de moştenitori ai defunctului reclamanta B******* E****, în calitate de soţie supravieţuitoare, cu o cotă – parte de 1/2 (rezerva succesorală), şi intervenientul B******* I****, în calitate de legatar universal, cu o cotă – parte de 1/2 (cotitatea disponibilă). Constată că masa succesorală se compune din: o casă de locuit cu anexe situată în comuna Letea Veche, terenul de 670 mp situat în comuna Letea Veche, cuprins în titlul de proprietate nr. 213030/2002, şi terenul în suprafaţă totală de 26090 mp situat în comuna Stănişeşti, cuprins în titlul de proprietate nr. 241234/2003. Pentru identificarea şi evaluarea imobilelor şi pentru formularea unor propuneri de lotizare dispune efectuarea unor expertize topo şi în construcţii. Stabileşte onorarii provizorii 500 lei pt. expertul topo în sarcina intervenientului şi 350 lei pt. expertul în construcţii în sarcina reclamantei. Se va emite adresă la Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Bacău pentru a înainta la dosar liste cu experţi în cele două specialităţi. Acordă termen la data de 10.04.2007 pentru când se va cita pârâtul Botezatu Gheorghe. Cu cale de atac o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13.03.2007.
Pune in vedere reclamanţilor sa depună la dosarul cauzei adeverinta de la rolul agricol pentru imobil. Amână judecarea cauzei la data de 13.03.2007 ,ora 13 C10 pentru când vor fi citate părţile care nu au TC. Pronunţată în şedinţă publică, azi,13.02.2007.