P** I***
ReclamantM**** A**
PârâtAdmite acţiunea reclamantului P** I*** domiciliat în Tg-Mureş, B-dul Pandurilor, nr. 1/A, ap. 6 împotriva pârâtei MAIER ANA şi-n consecinţă: Obligă pe pârâtă a încheia cu reclamantul act translativ de proprietate cu privire la imobilul extravilan în suprafaţă de 0,60 ha situat în localitatea Laslăul Mare, tarla 58 parcela 1172/66, înscris în T.P.114910/24.09.1998 emis de Comisia Judeţeană Mureş identificat prin expertiza efectuată în cauză , ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, în caz contrar prezenta hotărâre ţinând loc de act de înstrăinare. Dispune evidenţierea imobilului în cartea funciară pe numele reclamantului. Fără cheltuieli de judecată nefiind cerute. Cu apel în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 11 septembrie 2007.
Apreciază că se impune amânarea cauzei în vederea comunicării unui exemplar din raportul de expertiză pârâtei.
amână cauza în vederea administrării probei cu expertiză
Apreciază că se impune amânarea cauzei în vederea emiterii unei adrese către reclamant pentru a achita integral expertiza şi pentru a depune chitanţa la Biroul local de expertize tehnice judiciare şi contabile din cadrul Tribunalului Mureş . Urmează a fi citată pârâta cu menţiunea " personal la interogatoriu".
Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa apreciază că se impune amânarea cauzei pentru un alt termen de judecată pentru când urmează a se reveni cu adresă către expert Ţepeluş Ioan pentru a i se pune în vedere acestuia să urgenteze efectuarea expertizei şi să depună la dosar decontul de cheltuieli şi a se reveni cu adresă la Biroul Local de expertize pentru a comunica decontul de cheltuieli şi a se repeta procedura de citare cu pârâţii lipsă care nu au termen în cunoştinţă
Apreciază că se impune amânarea cauzei în vederea revenirii cu adresă către Biroul Local de Expertize Tehnice Judiciare şi Contabile din cadrul Tribunalului Mureş pentru a depune la dosar decontul de cheltuieli privind expertiza topografică dispusă în cauză precum şi în vederea revenirii cu adresă către expertul Ţepeluş Ioan pentru a efectua expertiza şi a depune la dosar raportul. Urmează a fi citată pârâta cu menţiunea " personal la interogatoriu".
Apreciază că se impune amânarea cauzei în vederea emiterii unei adrese către în vederea reveniri cu adresă către expertul Ţepeluş Ioan pentru a efectua expertiza dispusă în cauză şi a depune la dosar decontul de cheltuieli şi raportul de expertiză efectuat în cauză . Urmează de asemenea a fi citată pârâta cu menţiunea „ personal la interogatoriu”.
Apreciază că se impune amânarea cauzei în vederea emiterii unei adrese către Tribunalul Mureş- Biroul Local de Expertize Tehnice Judiciare şi Contabile pentru a înainta chitanţa privind plata avansului pentru expertiză şi pentru a ne comunica decontul de cheltuieli precum şi în vederea emiterii unei adrese către expertul Ţepeluş Ioan pentru a efectua expertiza dispusă în cauză Umrează a fi citată pârâta cu menţiunea " personal la interogatoriu".
Admite proba cu expertiza topografică şi proba cu interogatoriul pârâtei, probe solicitate de avocatul reclamantului, numeşte expert în cauză pe dl.Ţepeluş Ioan, stabileşte avans pentru efectuarea expertizei în cuantum de 100 RON în sarcina reclamantului şi dispune comunicarea unui exemplar din obiectivele depuse către expert pentru a efectua expertiza topografică. Urmează a se emite adrese către expert şi către Biroul Local e Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile Mureş pentru numirea expertului şi a se cita pârâta "personal la interogatoriu".