Dosar 3088/314/2006 din 25.10.2006

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3088/314/2006
Data dosar:
25.10.2006
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.11.2006 la ora 8:30

    Complet: C2 Old
  • Soluţionare

    În baza art. 300 alin. 2 C.p.p. restituie cauza penală privind pe inculpatul S*** G*******, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală şi de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, prevăzute şi pedepsite de art. 78 alin. 1 şi art. 79 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 33 lit. b C.p, Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava în vederea refacerii actului de sesizare. În baza art. 192 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare, iar pentru inculpat de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.11.2006.

Flux dosar


Actualizare GRPD