A******** D* P********** N** 1**
ReclamantŞ****** C******
PârâtAdmite excepţia perimării cererii invocată din oficiu. Constată perimată cererea de chemare în judecată.
-amânarea cauzei în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu reclamanta şi pârâtul; -citarea reclamantei; -citarea pârâtului.
În baza art. 1551 Cod procedură civilă, suspendarea cauzei, până la îndeplinirea de către reclamantă a obligaţiei stabilită în sarcina sa, privind depunerea la dosar a procesului verbal al adunării generale privind calculul penalităţilor de întârziere stabilit, modul de calcul al penalităţilor de întârziere cu evidenţierea numărului de zile de întârziere pentru fiecare cotă de consum restant şi să facă imputaţia plăţilor făcute de pârât. Cu recurs pe durata suspendării de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică din 26 ianuarie 2007.
-citarea reclamantei cu menţiunea să depună la dosar, procesul verbal al adunării generale privind calculul penalităţilor de întârziere stabilit, modul de calcul al penalităţilor de întârziere cu evidenţierea numărului de zile de întârziere pentru fiecare cotă de consum restant şi să facă imputaţia plăţilor făcute de pârât, sub sancţiunea suspendării cauzei raportat la art. 1551 Cod procedură civilă,