S** S*** M** S**
CreditorS** K**** I************ S**
DebitorÎn baza disp. art. 31 alin.5 din legea nr. 85/2006 conexează dosarul cu nr. 321/2006 la dosarul nr. 233/2005 , având în vedere că au ca obiect aplicarea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei SC” KALTZ INTERNAŢIONAL „SA. Pune în vedere administratorului judiciar şi creditorilor să tină de urgenţă adunarea creditorilor şi să stabilească valorificarea tuturor bunurilor deoarece plata chiriei către proprietar ajunge să fie mai decât creanţa şi să decidă expres cu privire la scoaterea sau menţinerea bunurilor în spaţiul proprietarului. Pune în vedere administratorului judiciar să verifice creanţa depusă de creditorul SC” STAR MET”SA , precum şi să prezinte documentele de plată potrivit disp. art. 22 din Legea nr. 85/2006 pentru a fi pusă în discuţie cererea privind distribuirea de preţ, depusă de Banca Românească. Amână judecarea cauzei la 02.10.2006. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Septembrie 2006 , la Tribunalul Comercial Argeş.
Amână judecarea cauzei la 04.09.2006 , în vederea discutării conexării prezentei cauze la dosarul cu nr. 233/2005 în care s-a dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului debitoarei SC” KALTZ INTERNATIONAL”SA. În temeiul disp. art. 86 şi urm. c.pr.civilă , se citează părţile. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Iulie 2006 , la Tribunalul Comercial Argeş.
In temeiul art, 86 c.pr.civilă se citează părtile . Se emite adresă către Oficiul Registrul Comertului pentru a ne comunica relatii cu privire la situaţia juridică şi datele de identificare ale societăţii debitoare. Amână judecarea cauzei la 03.07.2006. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Mai 2006 , la Tribunalul Comercial Argeş.