M******* C*********
InculpatAdmite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava. Prelungeşte arestarea preventivă a inculpatului M******* C*********, fiul lui Mihai şi Margareta, născut la data de 15.03.1971 în mun. Suceava, jud. Suceava, cu domiciliul în com. Udeşti, jud. Suceava, cetăţean român, studii 10 clase, divorţat, 2 copii minori, posesor al BI seria GT nr.790732, CNP *********5042, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie urmată de moartea victimei, prev.de art.211 al.1,2 lit.b, al.21 lit.c, al.3 Cod penal, în prezent deţinut în Arestul I.P.J. Suceava, pe o perioadă de 30 zile, respectiv de la 18 octombrie 2006 până la 16 noiembrie 2006 inclusiv. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Suceava.. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 octombrie 2006.