R***** V*****
PetentAdmite cererea formulată de petentul R***** V*****, fiul lui Virgil şi Lucreţia, născut la 28 august 1969, în prezent deţinut în Penitenciarul Botoşani. Descontopeşte pedepsele de 3 ani închisoare; 3 ani închisoare, aplicare petentului prin sentinţa penală nr. 1140 din 18 noiembrie 2005 a Judecătoriei Suceava şi pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată aceluiaşi petent prin sentinţa penală nr. 428 din 14 decembrie 2005 a Tribunalului Suceava, faţă de restul de pedeapsă de 594 zile închisoare rămas neexecutat din sentinţa penală nr. 1017 din 5 noiembrie 2001 a Judecătoriei Suceava şi înlătură sporul aplicat, cu menţinerea revocării acestui rest. În temeiul art. 33 lit. a, art. 34, art. 36 alin. 2 Cod penal, contopeşte cele trei pedepse de câte 3 ani închisoare arătate mai sus cu restul de pedeapsă arătat şi aplică petentului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare sporită la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 3 (trei) luni închisoare. Face aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 71 şi 64 lit. a, b, c, Cod penal. Menţine starea de arest a inculpatului. Deduce arestarea de la 20 iunie 2005 la zi. Anulează vechile mandate de executare. Se va emite un nou mandat conform prezentei. Cheltuielile judiciare rămân la stat. Onorariul avocatului din oficiu se va achita la Baroului de Avocaţi Botoşani, în sumă de 40 lei RON. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică în data de 29 iunie 2006.