Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
1) Condamnă pe inculpatul Scafaru Marius – Mihai, la următoarele pedepse: - 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 al. 1 din Leg. 143/2000 cu aplic. art. 74 lit. a şi art. 76 lit. c Cp, - 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 4 al. 1 din Leg. 143/2000 cu aplic. art. 74 lit. a, c şi art. 76 lit. a Cp, - 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 5 din Leg. 143/2000 cu aplic. art. 74 lit. a şi art. 76 lit. c Cp, toate cu aplic. art. 33 lit. a Cp. În tem. art. 33 lit. a, 34 lit. b Cp, contopeşte pedepsele aplicate urmând ca inculpatul Scafaru Marius - Mihai să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 8 luni închisoare. Interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a-c Cp, pe durata prev. de art. 71 Cp. Deduce din pedeapsa rezultantă durata reţinerii începând cu 13.01.2006, ora 0:30 şi până la 14.01.2006, ora 0:30 şi durata arestării preventive de la 13.01. 2006 la 12.03.2006. In baza art.86 ind. 1 Cod Penal suspenda executarea pedepsei rezultante sub supraveghere şi fixează termen de încercare 5 ani . Conform art. 71 al. 5 Cod Penal, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere se suspenda executarea pedepsei accesorii. Pe durata termenului de încercare inculpatul Scafaru Marius – Mihai trebuie sa se supună următoarelor masuri de supraveghere: - sa se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune Vaslui desemnat organ de supraveghere, - sa anunţe in prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţa si orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum si întoarcerea, - sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca, - sa comunice informaţii de natura a-i putea fi controlate mijloacele de existenta. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor 86 ind. 4 Cod Procedura Penala. 2) În tem. art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cpp achită pe inculpatul Ghearasim Elvis Tiberiu pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 2 al. 1 şi de art. 3 al. 1 ambele din Leg. 143/2000. 3) Condamnă pe inculpatul Apostu Nicuşor, la următoarele pedepse: - 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 al. 1 din Leg. 143/2000 cu aplic. art. 74 al. 2 şi art. 76 lit. c Cp, - 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 4 al. 1 din Leg. 143/2000 cu aplic. art. 74 lit. a, c şi art. 76 lit. a Cp, cu aplic. art. 13 Cp( infracţiune comisă in anul 2002 ), ambele cu aplic. art. 33 lit. a Cp. Constată că infracţiunea prev. de art. 4 al. 1 din Leg. 143/2000 este concurentă cu cea pentru care a fost condamnat prin Sent. Penală Nr. 2640/07.11.2002 a Judecătoriei Vaslui şi în tem. art. 33 lit. a, 34 lit. b, 36 lit. b Cp, contopeşte pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată prin prezenta cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin Sent. Penală Nr. 2640/07.11.2002 a Judecătoriei Vaslui, în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, pe care o constată executată. Deduce din pedeapsa durata reţinerii începând cu 13.01.2006, ora 9 şi până la 14.01.2006, ora 9. Interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a-c Cp, pe durata prev. de art. 71 Cp. In baza art.86 ind. 1 Cod Penal suspenda executarea pedepsei de 1 an şi 8 luni închisoare sub supraveghere şi fixează termen de încercare 5 ani . Conform art. 71 al. 5 Cod Penal, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere se suspenda executarea pedepsei accesorii. Pe durata termenului de încercare inculpatul Apostu Nicuşor trebuie sa se supună următoarelor masuri de supraveghere: - sa se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune Vaslui desemnat organ de supraveghere, - sa anunţe in prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţa si orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum si întoarcerea, - sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca, - sa comunice informaţii de natura a-i putea fi controlate mijloacele de existenta. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor 86 ind. 4 Cod Procedura Penala. 4) Condamnă pe inculpatul Cezar Răzvan, la pedeapsa de 3500 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. art. 4 al. 1 din Leg. 143/2000. Atenţionează inculpatul asupra dispoz. art. 63 ind. 1 Cp. În tem. art. 17 din Leg. 143/2000 confiscă de la inculpatul Scafaru Marius – Mihai in folosul statului, cantitatea de 15,0 grame Cannabis ( rămasă din cantitatea totală de 27,0 grame , probă litigiu nr. 2 , după efectuarea analizelor de laborator ), ambalată şi sigilată cu sigiliul tip MI nr. 11735 şi aflată la organul de cercetare penală. În tem. art. 18 al. 1 din Leg. 143/2000 dispune distrugerea cantităţii de 15,0 grame Cannabis, cu păstrarea de contraprobe. Constată că diferenţa de 7,5 grame Cannabis şi 12,0 grame Cannabis a fost folosită cu prilejul efectuării constatării tehnico-ştiinţifice nr. 370148/31.01.2006. Dispune confiscarea, in folosul statului, a foiţei OCB de la inculpatul Scafaru Marius – Mihai, înregistrată la poziţia 69/2006 din Registrul de corpuri delicte al Tribunalului Vaslui. Dispune restituirea către inculpatul Scafaru Marius – Mihai a unui telefon mobil marca Samsung, cod IMEI 356094/00/997504/9 înregistrat la poziţia 69/2006 din Registrul de corpuri delicte al Tribunalului Vaslui. Obligă inculpaţii Scafaru Marius – Mihai, Apostu Nicuşor şi Cezar Răzvan la plata a câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, către stat iar suma de 300 lei cu acelaşi titlu rămâne in sarcina statului.
Amână pronunţarea la 2 mai 2007
Admite cererea de amânare formulată de dl. av. Chiţimuş Ciprian în numele dl. av. Zugravu Liviu; acordă termen şi pentru citarea martorului Ailioaei Ionuţ Radu la noua adresă indicată de inculpatul Scafaru M.
pentru lipsa martorilor Croitoru Gabriel şi Ailioaei Ionuţ Radu; se vor cita martorii la ultimele domicilii cunoscute şi se vor amite pe numele acestora mandate de aducere . Dispune amendarea martorului Ailioaei Ionuţ Radu cu suma de 250 RON. Se vor solicita de la Direcţia Regională de Poştă Iaşi -Oficiul Judeţean de Poştă Vaslui datele de stare civilă ale agentului procedural Şopron Dumitru în vederea amendării pentru îndeplinirea în mod defectuos a procedurii de citare la trei termene consecutive cu martorul Croitoru Gabriel.
-repetarea procedurii de citare cu martorii lipsă la termenul de azi - Ailioaei Ionuţ Radu şi Croitoru Gabriel
lipsă martori din lucrări
la cererea inculpatului Scafaru şi prin apărătorii aleşi , pentru lipsa martorilor
pentru administrare de probe
termen la 8 11.2006-protest avocaţi