M**** B******
Parte vătămatăH****** A***** E****
InculpatH****** A***** E****
InculpatT****** M*****
MartorS**** Ş*******
MartorÎn baza art. 180 alin. 2 Cod penal, condamnă pe inculpatul H.A.E., la o pedeapsă de : 3 ( trei ) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a-c Cod penal, pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. 2 Cod penal. În baza art. 81 C. pen, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilind termen de încercare de 2 ( doi ) ani şi 3 ( trei ) luni, în condiţiile art. 82 C. pen. În baza art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen., în sensul că, săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate, are drept urmare revocarea suspendării condiţionate, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru infracţiunea ulterioară. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. Ia act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 191 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare avansate de stat. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică din data de 6 martie 2007.