F***** I***********
InculpatL*** V***************
InculpatV*** B*************
InculpatF***** M******
InculpatM****** G*******
Parte civilăAdmite sesizarea Biroului executări penale. În baza art.195 Cod pr.penală dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinţei penale nr.179/14.09.2007a Judecătoriei Buhuşi privind pe inculpatul F***** I***********, în sensul că va trece "anulează formele de executare emise în baza sentinţei penale 254/2007 a Tribunalului Bacău , pronunţată în dosarul 3367/110/2006 al Tribunalului Bacău, respectiv a mandatului de executare a pedepsei închisorii, dispusă prin această sentinţă şi dispune emiterea unui nou mandat în baza sentinţei 179/2007 a Judecătoriei Buhuşi". Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 05.03.2008.
I. Condamnă inc. Floria Ionel Lucian, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: 1- furt calificat prevăzut de art. 208 al.l 209 al.l lit. a,e,g,i cod penal, cu aplicarea art. 41 al.2 cod penal, 99 al.3 şi 109 cod penal la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. 2- violare de domiciliu prevăz. de art. 192 al.2 cod penal, 99 al.3 şi 109 cod penal la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. Repune în individualitate pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 254/D/15.05.2007 a Tribunalului Bacău (dosar 3367/110/2006) def. prin neapelare la 05.06.2007 în pedepsele de 1 an închisoare aplicată prin sent.pen.254/2007 a Trib. Bacău şi 10 luni închisoare aplic. prin s.p.459/2005 a Judecătoriei Buhuşi a cărei suspendare a fost revocată. Anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 8 luni închisoare aplicată prin s.p. 32/29.01.2007 a Judecătoriei Buhuşi( dosar 526/2006) def. prin neapelare. În baza art. 36 al.2 ,33 lit. a şi 34 lit. b cod penal , contopeşte pedepsele de 1 an închisoare aplicată prin s.p.254/2007 a tribunalului Bacău, 1 an şi 8 luni închisoare aplicată prin s.p. 32/2007 a Judecătoriei Buhuşi cu pedepsele aplicate , în pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 8 luni închisoare. . Pedeapsă rezultantă - 1 an şi 8 luni închisoare. Constată revocată suspendarea executării pedepsei de 10 uni închisoare aplicată prin s.p.459/05 a Judecătoriei Buhuşi care se adaugă la pedeapsa rezultantă. Pedeapsă de executat 2 ani şi 6 luni închisoare. II.În baza art. 208 al.l 209 al.l lit. a,g,i cod penal cu aplicare art.75 lit. c cod penal. Condamnă inculpatul Lupu Valentin Ciprian-pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art. 85 cod penal anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 9 luni închisoare aplicată prin sent. penală 13/09 ian. 2006 a Judecătoriei Buhuşi ( dosar 1150/2005) def. la 28.02.2006. În baza art.33 lit. 34 lit. b şi 36 al.1 cod penal contopeşte pedeapsa de 1 an şi 9 luni cu pedeapsa aplicată în cauză în pedeapsa cea mai grea. Pedeapsă de executat 3 ani închisoare. III.Condamnă inculpatul Vlad Benoni Dumitru- pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: 1-violare de domiciliu, prevăz. de art.192 al.2 cod penal cu aplicarea art.75 lit.c, art. 37 lit. a cod penal la pedeapsa de 2 ani închisoare. 2.furt calificat prevăzut de art. 208 al.l 209 al.l lit. a,g,i cod penal cu aplicarea art. 41 al.2, 74 lit. c, 37 lit. a, 74 lit. c şi 76 lit. c cod penal la pedeapsa de 2 ani şi 7 luni . În baza art. 33 lit. lit. a şi 34 lit.b cod penal contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, sporită cu 5 luni. Pedeapsă de executat 3 ani închisoare. În baza art. 61 cod penal menţine liberarea condiţionată pentru restul de pedeapsă de 5 ani ,6 luni şi 2 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 18 ani închisoare aplicată prin s.p. 41/25.09.1989 a Tribunalului Bacău, definitiv prin dec. penală 10/1990 a Î.C.C.J. IV. În baza art.208 al.l 209 al.l lit. a,g,i cod penal cu aplicarea art. 41 al.2 cod penal, 75 lit. c cu aplicarea art. 74 lit. c şi 76 lit.c cod penal. Condamnă inculpatul Floria Mihăiţă,pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat , la pedeapsa de 2 ani şi 7 luni închisoare. Repune în individualitate pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin s.pen 32/29 ian.2007 a Judecătoriei Buhuşi (ds.526/2006) def. prin neapelare în pedepsele de 1 an şi 8 luni închisoare aplicată prin s.p. 32/2007 a Judecătoriei Buhuşi şi 4 luni închisoare aplicată prin s.p.531/2004 a Judecătoriei Buhuşi a cărei suspendare condiţionată a fost revocată. Repune în individualitate pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin s.p. 316/17.07.2006 a Judecătoriei Buhuşi (ds.472/2006) def. prin neapelare în pedepsele de 2 luni închisoare aplic. prin s.p.316/2006 a Judec. Buhuşi şi 4 luni închisoare aplic. prin. s.p.531/2004 a Judec. Buhuşi a cărei suspendare a fost revocată. În baza art.36 al.2 cod penal, 33 lit. a şi 34 lit. b cod penal contopeşte pedepsele de 1 an şi 8 luni închisoare aplicată prin s.pen. 32/2007 a Judecătoriei Buhuşi. 2 luni închisoare aplicată prin s.p. 316/2006 a Judecătoriei Buhuşi, cu pedeapsa aplicată în cauză în pedeapsa cea mai grea sporită cu 5 luni închisoare. Pedeapsă rezultantă – 3 ani închisoare. Constată revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 4 luni închisoare aplicată prin s.pen.531/2006 a Judecătoriei Buhuşi, def. la 03 dec.2006 care se execută alături de pedeapsa rezultantă. Pedeapsă de executat 3 ani şi 4 luni închisoare. În baza art. 36 al.3 cod penal compută din pedeapsa de executat perioada executată de la 10.08.2006 la 04 ian.2007 pentru inculpat. Interzice inculpaţilor exerciţiul drepturilor prevăz. de art. 64 lit. a teza aIIa, b cod penal pe durata şi în condiţiile art. 71 al. 2 cod penal. Constată că inculpatul Lupu Valentin Ciprian este arestat în altă cauză. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 55 /2007 emis în baza sent. pen. 32 /2007 a Judecătoriei Buhuşi pentru inculpatul Floria Mihăiţă şi dispune emiterea unui nou mandat în baza prezentei sentinţe penale.
Din lipsă de timp pentru deliberare , amână pronunţarea la termenul din 14 septembrie 2007.
Din lipsă de timp pentru deliberare amână pronunţarea la 10 septembrie 2007.
Amână judecarea cauzei pentru data de 03.09.2007, ora 9,00, pentru a se solicita cazierul inculpaţilor, pt. lipsa de procedură cu inculpatul Floria Ionel Lucian .
Amână cauza la termenul din 06 august 2007, ora 9,00 faţă de lipsa de procedură cu partea vătămată unteanu Eusebiu.
Repune cauza pe rol pentru a fi introdusă în cauză partea vătămată M.Eusebiu.Acordă termen la 16 iulie 2007, ora 9,00.
Amână pronunţarea pentru termenul din 21 iunie 2007.
Amână cauza la termenul din 18 iunie 2007, ora 9,00 faţă de lipsa referatului de evaluare.
Amână cauza la termenul din 21 mai 2007, ora 9,00 faţă de lipsa inculpaţilor minori şi a referatului de evaluare .
Amână cauza la termenul din 07 mai 2007, ora 9,00 , faţă de lipsa inculpatul minor Floria Ionel Lucian .
Amână cauza la termenul din 16 apilie 2007, ora 9,00 faţă de lipsa inculpatului minor.
Amână cauza la termenul din 19 martie 2007, ora 9,00 pentru ca inculpatul Floria Ionel Lucian să fie legal citat la adresa menţionată în procesul verbal încheiat de Poliţia or. Buhusi
Amână cauza la termenul din 05 martie 2007, ora 9,00 faţă de lipsa de procedură cu inculpatul minor şi pentru a fi audiaţi toţi martorii.
Amână cauza la termenul din 19 februarie 2007,. ora 9,00 pentru a fi audiaţi martorii propuşi de inculpaţi
Amână cauza la termenul din 05 februarie 2007, ora 9,00 faţă de termenul solicitat de inculpaţii Floria Ionel Lucian şi Vlad Benoni Dumitru pentru angajare avocat ales.
Amână cauza la termenul din 15 ianuarie 2007, ora 9,00, faţă de lipsa apărătorilor din oficiu pentru inculpaţii Vlad Benoni Dumitru şi Floria Ionel Lucian, şi faţă de lipsa de procedură cu inculpatul Vlad.