F******* M*****
PetentRespinge cererea de întrerupere a executării pedepsei formulate de petentul condamnat F******* M***** , fiul lui Constantin şi al Floarei, născut la data de 01.08.1975 în loc. Ungheni, jud. Argeş, CNP *********1855, cu domiciliul în com. Ungheni, sat Humele, jud. Argeş, în prezent deţinut în Penitenciarul Colibaşi. Obligă petentul la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 40 RON onorariu de avocat din oficiu. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13.06.2006.
Admite proba cu anchetă socială solicitată de apărătorul petentului F******* M*****. Se emite adresă către Primăria com.Ungheni, jud. Argeş, în sensul înaintării referatului întocmit cu ocazia efectuării unei anchete sociale la domiciliul familiei petentului F******* M*****, din care să rezulte; condiţiile de viaţă ale familiei condamnatului, numărul membrilor familiei, modalitatea de întreţinere a acestora fără aportul direct al condamnatului, resursele materiale, precum şi orice alte aspecte deosebite care au apărut în ultima vreme în existenţa familiei condamnatului. Se emite adresă către Penitenciarul Colibaşi-Serviciul Evidenţă, pentru a ne înainta, din dosarul personal al condamnatului, copie de pe mandatul de executare nr. 277/2002, emis în baza sentinţei penale nr. 247/2001, pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul nr. 1039/2001 şi pentru a se comunica dacă petentul a mai beneficiat sau nu de întreruperea executării pedepsei. Se citează petentul F******* M***** la Penitenciarul Colibaşi, cu datele de stare civilă. Amână cauza la data de 13 iunie 2006. Cu drept de apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 Mai 2006, la Tribunalul Argeş-Secţia Penală.