Z**** I*****
Apelant InculpatM******** A*****
Intimat Parte vătămatăZ**** I*****
Apelant InculpatO***** J**** A*****
Martoramână cauza
În temeiul art. 345 alin. 1 şi 2 Cod Procedura Penală condamnă pe inculpatul Z**** I***** (fiul lui Lajos şi Vilma, născut la data de 03.05.1951, în Târgu-Mureş, CNP *********7401), la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1 Cod Penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod Penal. În temeiul şi condiţiile prevăzute de art. 71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 literele a - b Cod penal. În temeiul art. 357 alin. 2 lit. a Cod Procedura Penală, raportat la art. 88 alin. 1 Cod Penal, deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 de ore din data de 01.04.2006. Constată că în cauză nu s-au formulat pretenţii civile. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod Procedura Penală obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 510 lei, din care suma de 300 lei provin din faza de urmărire penală, iar suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului numit din oficiu se va vira din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei în contul Baroului Mureş. Cu drept de apel în 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Parchetului şi de la comunicare pentru inculpat şi partea vătămată. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 aprilie 2008.
amână pronunţarea la data de 1 aprilie 2008;
DISPUNE: - acordă un nou termen de judecată; - citarea inculpatului cu mandat de aducere cu executare în fapt; - emiterea unei adrese către Baroul Mureş în vedrea înlocuirii apărătoarei inculpatului, av.Stanca Năsălean; - reluarea procedurii de citare cu martorul O***** J**** A*****, cu mandat de aducere.
amanat pentru lipsa martorului O***** J**** A*****
amânarea cauzei în vederea administrării probei testimoniale cu martorul Oltyan Attila şi reluarea procedurii de citare cu inculpatul cu mandat de aducere, cu executare în fapt şi prin afişare la Consiliul local Tg.Mureş;
amânarea cauzei în vederea emiterii unei adrese către SPCEP Tg.Mureş pentru a se comunica instanţei adresa cu care inculpatul figurează în evidenţele acestora;
- acordarea unui nou termen de judecată citarea inculpatului, cu mandat de aducere cu executare în fapt, de la adresa indicată în procesul-verbal de neexecutare a mandatului de aducere.
amânarea cauzei în vederea reluării procedurii de citare cu inculpatul, cu mandat de aducere, cu executare în fapt;
amânarea cauzei în vederea reluării procedurii de citare cu inculpatul, cu mandat de aducere, cu executare în fapt.;
amânarea cauzei în vederea citării inculpatului cu mandat de aducere, cu executare în fapt.
Încuviinţează cererea formulată de inculpat, pentru angajare apărător ales. Va dispune păstrarea delegaţiei din oficiu pentru av. Năsălean Stanca, pentru cazul în care inculpatul nu se va prezenta cu apărător ales. Va acorda termen în cunoştinţă inculpatului.