A********** P*********
Inculpat APELANTC******** M******
Inculpat APELANTC******** I***
Parte civilă INTIMATĂAdmite apelurile declarate de inculpaţii A********** P********* şi C******** M****** împotriva sentinţei penale nr.169 din 22 mai 2006 a Tribunalului Botoşani. Desfiinţează parţial sentinţa şi în rejudecare: în baza art.81 Cod penal cu aplicarea art.13 cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei de câte 1 (un) an închisoare, aplicate inculpatelor prin sentinţa apelată, pe durata termenului de încercare de 3 ani. Atrage atenţia inculpatelor asupra prevederilor art. 83 Cod penal. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Cheltuielile judiciare din apel, inclusiv onorariile apărătorilor oficiu în sumă de câte 100 lei, ce se vor vira în contul BCAJ Suceava din fondurile avansate de Ministerul Justiţiei, rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru inculpata lipsă. Pronunţată în şedinţă publică azi 18 septembrie 2006