D**** S*****
Intimat INCULPATC*** D* E******* Ş* C************ C***** S* T********
Parte civilă Parte civilăÎn temeiul art. 379 pct. 2 lit. a C.p.p., admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, împotriva sentinţei penale nr. 1595 din 02.06.2006, pronunţată de Judecătoria Timişoara, în dosar nr. 8010/03.06.2005. Desfiinţează sentinţa penală apelată şi, rejudecând cauza: În temeiul art. 334 C.p.p., dispune schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpata D**** S*****, din infracţiunea prev. de art. 26 C.pen., rap. la art. 290 C.pen. cu aplicarea art. 41 al. 2 C.pen., în infracţiunea prev. de art. 26 C.pen. rap. la art 290 C.pen. În temeiul art. 334 C.p.p., condamnă inculpata D**** S***** la: - 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, cu aplicarea art. 64, 71 C.pen. În temeiul art. 1 din Legea 543/2002, constată graţiată executarea acestei pedepse. În temeiul art. 348 C.p.p., dispune anularea contractului de împrumut nr. 9058/2000 şi a cererii de credit nr. 9217/10.02.2000. Menţine, în rest, dispoziţiile sentinţei penale apelate.