A**** N* D***** I**
InculpatÎn baza art. 79 al. 1 din OUG 195/20025 cu aplic. art. 74 lit. a,c Cod penal , art. 76 lit. d Cod penal condamnă pe inculpatul Avram Darius Ion, fiul lui Nicolae şi Rodica, născut la data de 18.11.1972 în com. Bălileşti, jud. Argeş, domiciliat în com. Vlădeşti, jud. Argeş, CNP *********0031, fără ocupaţie, fără antecedente penale la 6 luni închisoare . În baza art. 81 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni conform disp. art. 82 Cod penal. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal. În baza art. 191 C.p.p. obligă inculpatul la 240 lei cheltuieli judiciare către stat , din care 100 lei reprezentând onorariul avocat din oficiu ce va fi suportat în avans din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei . Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Iunie 2006
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Se emite adresă BCAJ , în vederea desemnarii unui apărător din oficiu pentru inculpat . Amână judecarea cauzei la 20.06.2006. Cu drept de apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Iunie 2006 Preşedinte, Gabriela Iordache
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE In baza disp. art. 171 C.p.p. admite cererea formulata de inculpat . Se citeaza inculpatul. Amână judecarea cauzei la 06.06.2006 . Cu drept de apel, odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Mai 2006 Preşedinte, Gabriela Iordache