S* K***** M****** B******* S******** R****** S**
CreditorS* M & M E********** 2*** S**
DebitorConstată cererea perimată. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare.
lipsa procedura
Respinge cererea de repunere pe rol a cauzei faţă de neîndeplinirea obligaţiilor stabilite la termenul de judecată din data de 11.04.2006. Cu recurs pe toată durata suspendării.
încheiere suspendare/09.05.2006 Pe rol solutionarea cauzei civile de fata privind pe creditoarea S* K***** M****** B******* S******** R****** S** in contradictoriu cu debitoarea SC M&M EUROCOMPANY având ca obiect : somaţie de plată. La apelul nominal facut in sedinta publica nu au răspuns părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de catre grefierul de şedinţă care învederează instanţei depunerea la dosar a unei cereri prin care creditoarea solicită amânarea cauzei în vederea angajării unui apărător, după care: INSTANŢA Având în vedere că creditoarea nu şi-a îndeplinit obligaţiile procesuale, în sensul de depune la dosar contractul încheiat între părţi şi condiţiile generale anexate, astfel cum i s-a pus în vedere la termenul de judecată din data de 11.04.2006 precum şi faptul că cererea de amânare a judecăţii nu este motivată, nefiind îndeplinite condiţiile art. 156 Cod procedură civilă, în temeiul art. 155/1 Cod procedură civilă urmează a dispune suspendarea judecării cauzei, PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, HOTĂRĂŞTE În temeiul art. 156 Cod procedură civilă, respinge ca neîntemeiată cererea de amânare a judecăţii. În temeiul art. 155/1 Cod procedură civilă, suspendă judecata cauzei privind pe creditoarea S* K***** M****** B******* S******** R****** S** în Bucureşti, Şos. Olteniţei nr. 35-37, sector 4, şi pe debitoarea SC M&M EUROCOMPANY cu sediul în comuna Bogaţi Suseni, judeţul Argeş, pentru neîndeplinirea obligaţiei stabilite prin încheierea de la termenul precedent. Cu recurs pe toată durata suspendării.