A******** D* P********** N**** S******
ReclamantT********* I*****
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamanta Asociaţia de Proprietari nr. 31 Suceava, cu sediul în municipiul Suceava, str. Eroilor nr. 18, bl. 85, sc. A, parter, în contradictoriu cu pârâtul Timoficiuc Iuian, cu domiciliul în mun. Suceava, str. Păcii nr. 5, bl. 50, sc. H, ap.1, jud. Suceava. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.047,48 lei reprezentând cheltuieli de întreţinere restante aferente perioadei decembrie 2003-septembrie 2006 inclusiv. Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata către reclamantă a penalităţilor de întârziere aferente perioadei decembrie 2003-septembrie 2006 inclusiv, în cuantum de 164,54 lei, şi a penalităţilor de 0,1 % pe zi întârziere până la achitarea în întregime a debitului. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 9.01.2007.