C******* I**** M*****
InculpatHOT: Condamnă pe inculpatul C******* I**** M***** , la o pedeapsă de 11 (unsprezece) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere prevăzută de art. 78 al. 1 (actual art. 86 al. 1) din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 74 lit. a, c Cod penal, în referire la art. 76 lit. d Cod penal (fapta din 17.04.2006). Condamnă pe inculpatul C******* I**** M***** – fiul lui Ion şi Ioana, născut la data de 30.10.1984 în Galaţi, CNP *********0068, domiciliat în comuna Pechea, str. Covurlui nr. 1, jud. Galaţi la o pedeapsă de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei prevăzută de art. 79 al. 4 (actualul art. 87 al. 5) din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 74 lit. a, c Cod penal în referire la art. 76 lit. d Cod penal (fapta din 17.04.2006). În baza dispoziţiilor art. 33 lit. a – art. 34 lit. b Cod penal contopeşte pedepsele de 11 luni închisoare şi 1 an şi 6 luni închisoare aplicate inculpatului prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare, sporită la 2 (doi) ani închisoare. În baza dispoziţiilor art. 81 şi urm. Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 2 (doi) ani închisoare aplicate inculpatului prin prezenta hotărâre pe durata termenului de încercare de 4 (patru ) ani. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor art. 83 Cod penal. În baza art. 71 al. 1, 2, Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a, b, c Cod penal. În baza art. 71 al. 5 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b,c, Cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza dispoziţiilor art. 191 al. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat (100 lei în cursul urmăririi penale şi 100 lei în cursul judecăţii). Cu drept de apel în termen de 10 (zece) zile de la pronunţare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 02.03.2007.