Dosar 3539/35/2006 din 06.12.2006

omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3539/35/2006
Data dosar:
06.12.2006
Instanta:
Curtea de Apel Oradea
Departament:
Secţia penală şi pentru cauze cu minori
Obiect:
omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.01.2007 la ora 9:00

    Complet: C2A apel
  • Reducerea pedepsei

    S-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu-Mare şi de inculpat, iar sentinţa a fost desfiinţată în sensul că a fost schimbată încadrarea juridică a uneia dintre fapte, iar în urma contopirii s-a dispus ca inculpatul să execute o pedeapsă de 15 ani închisoare ca pedeapsă principăală, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a şi b Cod penal şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a şi b Cod penal, ca pedeapsă complimentară. Afost obligat inculpatul în favoarea părţii civile intimate, pentru cei trei minori, la plata sumei de câte 50 lei, cu titlul de despăgubiri periodice lunare, de la data comiterii faptei, până la majoratul minorilor. A fost menţinut starea de arest a inculpatul şi s-a dedus din pedeapsă arestul preventiv la zi şi a fost obligat inculpatul apelant la plata onorariul pentru apărarea din oficiu.

  • Sedinta din data de 14.12.2006 la ora 9:00

    Complet: C4R Arestati
  • Sedinta din data de 12.12.2006 la ora 9:00

    Complet: C3A apel
  • Amânat

    Având în vedere lipsa de procedură cu inculpatul Berinde Manoil, s-a dispus amânarea cauzei la data de 14.12.2006.

Flux dosar


Actualizare GRPD