V****** C*********
Apelant inculpatI****** V*****
Apelant parte civilăC*** D* A******** D* S******* B*******
Intimat parte civilăAmânat pronunţarea pentru 18 aprilie 2006. Amânat pronunţarea pentru 20 aprilie 2006. Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul V****** C********* şi partea civilă I****** V***** împotriva sentinţei penale nr. 573 din 14 noiembrie 2005 a Judecătoriei Dorohoi, pe care o menţine. Obligă fiecare apelant să plătească statului câte 30 lei RON cheltuieli judiciare din apel. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru inculpatul – apelant şi de la comunicare pentru partea civilă – apelantă. Pronunţată în şedinţa publică din 20 aprilie 2006.
Părţile depun la dosar înscrisuri şi se amână cauza pentru a da posibilitatea tuturor participanţilolr să studiere actele depuse pentru a se discuta în contradictoriu probele propuse şi excepţii invocate.
Ia act că mandatarul părţii civile – apelante s-a angajat să informeze instanţa, cu privire la soluţia ce a fost pronunţată la termenul de judecată din 18.01.2006 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la cererea de strămutare a prezentei cauze. Văzând că, deşi i s-a făcut cunoscut inculpatului – apelant că are desemnat avocat din oficiu, care îi asigură asistenţă juridică, acesta a solicitat a se amâna judecarea apelului, întrucât doreşte să-şi angajeze apărător, instanţa apreciază întemeiată cererea, o va admite şi,