P******** D* P* L**** J********** G*****
ApelantŞ***** A****
Apelant InculpatR******** D* T******** F******* D* C******* G*****
Intimat Parte civilăAmână pronunţarea asupra cauzei la data de 20.04.2007. Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 26.04.2007. Amana pronuntarea asupra cauzei la data de 04.05.2007. Amana pronuntarea asupra cauzei la data de 08.05.2007. Decis 08.05.2007 Admite apelurile formulate de P******** D* P* L**** J********** G***** şi inculpatul Ş***** A**** împotriva sentinţei penale nr. 1220/04.05.2006 pronunţată de Judecătoria Galaţi. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată mai sus menţionată doar in privinţa laturii penale a cauzei şi, în rejudecare, aplică inculpatului Ş***** A**** o pedeapsă a închisorii în cuantum de 5 ani pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 208 al. 1-209 al. 1 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. c şi a art. 37 lit. a Cod penal (faptă comisă la 16.10.2004). Descontopeşte, cu înlăturarea sporului de 7 luni închisoare , pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 11 luni închisoare aplicată inculpatului sus menţionat prin sentinţa penală nr. 892/18.03.2003 a Judecătoriei Galaţi, definitivă prin decizia penală nr. 793/02.07.2003 a Tribunalului Galaţi la 26.08.2003 in pedeapsa rezultantă de 7 ani si 4 luni închisoare şi restul de 296 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 181/1998 a Judecătoriei Galaţi. Descontopeşte, cu înlăturarea sporului de 2 ani şi 4 luni închisoare pedeapsa rezultantă a închisorii in cuantum de 7 ani şi 4 luni aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 892/2003 a Judecătoriei Galaţi în următoarele pedepse componente: - pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2992/15.12.2000 a Judecătoriei Galaţi, definitivă prin decizia penală nr. 847/05.09.2001 a Tribunalului Galaţi; - 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 563/24.02.1999 a Judecătoriei Galaţi definitivă prin decizia penală nr. 984/1999 a Tribunalului Galaţi ; 3 ani închisoare obiect al sentinţei penale nr. 759/13.04.2000 a Judecătoriei Galaţi, definitivă la 24.04.2000 prin neapelare; 3 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1421/25.05.2001 a Judecătoriei Galaţi, definitivă prin neapelare la 19.06.2001; 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1733/22.06.2001 a Judecătoriei Galaţi, definitivă prin decizia penală nr. 701/09.09.2002 a Curţii de Apel Galaţi şi 1 an şi 8 luni închisoare , obiect al sentinţei penale nr. 3044/15.12.1999 a Judecătoriei Galaţi, definitivă prin decizia penală nr. 777/11.09.2000 a Tribunalului Galaţi. Dispune revocarea beneficiului graţierii condiţionate pentru pedepsele aplicate prin sentinţele penale 4/MF/1999 a Judecătoriei Galaţi, definitivă prin decizia penală nr. 1/09.03.2000 a Tribunalului Galaţi (1 an şi 2 luni închisoare, aplicată in baza art.208 al. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal- faptă comisă in intervalul 20/26.03.1998) şi sentinţa penală nr. 2961/13.12.2000 a Judecătoriei Galaţi, definitivă prin decizia penală nr. 719/2001 a Tribunalului Galaţi la 07.08.2001 (3 ani închisoare, aplicată in baza art. 208 al. 1-209 al. 1 lit. i Cod penal – faptă săvârşită la 05.09.1998). În temeiul art. 36 al. 2 Cod penal raportat la art. 33 lit. a- art. 34 lit. b Cod penal dispune contopirea pedepselor de 1 an si 2 luni închisoare (aplicată prin sentinţa penală nr. 4/MF/1999 a Judecătoriei Galaţi, definitivă prin decizia penală nr. 1/09.03.2000 a Tribunalului Galaţi ) şi 3 ani închisoare (sentinţa penală nr. 2961/2000 a Judecătoriei Galaţi) cu următoarele pedepse: 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată in baza art. 208 al.1-209 al. 1 lit.e,i Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal prin sentinţa penală nr. 563/1999 a Judecătoriei Galaţi pentru fapta săvârşită la data de 01.10.1999 ; 1 an şi 8 luni închisoare , aplicată prin sentinţa penală nr. 3044/1999 a Judecătoriei Galaţi in baza art. 208 al. 1-209 al. 1 lit. a,g,i Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 şi a art. 99 şi art.109 Cod penal pentru acte materiale comise in intervalul 06.02.1998/08.02.1998); 3 ani închisoare, aplicată în baza art.208 al.1-209 lit.a,g,i Cod penal cu aplic. art. 75 lit. c Cod penal (faptă din 25.10.1998) prin sentinţa penală nr. 759/2000 a Judecătoriei Galaţi; 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1733/2001 a Judecătoriei Galaţi pentru săvârşirea la data de 09.03.1999 a infracţiunii prev. de art. 208 al.1-209 lit. a,i Cod penal cu aplic. art. 75 lit. c Cod penal; 3 ani si 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1421/2001 a Judecătoriei Galaţi in baza art.208 al. 1-209 lit. a,g,i Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal ( faptă comisă la data de 11/12.03.1999) şi cu pedeapsa de 5 ani închisoare, obiect al sentinţei penale nr. 2992/2000 a Judecătoriei Galaţi aplicată in baza art.208 al.1-209 lit. a,i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal (faptă comisă in iulie 1998) astfel încât inculpatul Ş***** A**** urmează a executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare, sporită la 7 ani şi 4 luni închisoare. Menţine revocarea liberării condiţionate pentru restul rămas neexecutat din pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 181/1998 a Judecătoriei Galaţi (296 zile închisoare). În conformitate cu disp. art. 39 al. 2 Cod penal raportat la art. 61 al. 1 teza III contopeşte pedeapsa rezultantă mai sus stabilită ( 7 ani şi 4 luni închisoare) cu restul de 296 zile rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 181/1998 a Judecătoriei Galaţi astfel încât inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea (7 ani şi 4 luni închisoare) sporită la 8 ani închisoare. Deduce din pedeapsa închisorii astfel stabilită perioada executată în intervalul 27.03.1998-29.05.1998 precum şi perioada cuprinsă între 13.03.1999 – 05.10.2004, stabilindu-se un rest rămas de executat de 3 ani, 6 luni şi 10 zile. În temeiul art. 61 al. 1 Cod penal dispune revocarea liberării condiţionate şi contopirea restului de pedeapsă mai sus stabilit cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată în prezenta cauză, astfel încât inculpatul Ş***** A**** va executa în total 7 ani închisoare (prin aplicarea unui spor de 2 ani închisoare). Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţelor penale menţionate şi anulează vechile mandate de executare emise în baza acestora şi dispune emiterea unui nou mandat in baza prezentei hotărâri. Aplică inculpatului Ş***** A**** pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b,c Cod penal in condiţiile prev. de art. 71 Cod penal. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. In conformitate cu disp. art. 189 Cod pr.penală suma de 100 lei reprezentând onorariu de apărător desemnat din oficiu in cauză va fi avansată Baroului Galaţi din fondul Ministerului Justiţiei. In temeiul disp. art. 192 al. 3 Cod pr.penală cheltuielile judiciare in apel rămân in sarcina statului.
termen 10.04.2007 Sala 2 în vederea obţinerii fişei de cazier a inculpatului
termen la 9.03.3007 pentru lipsă relaţii
S-a acordat termen de judecată la data de 12.02.2007 sala 2 ora 8.30 în vederea ataşării fişei de cazier a apelantului-inculpat Ş***** A****.