N**** I****
InculpatS****** R***** A*****
Parte vătămatăCondamnă pe inculpatul N**** I**** pentru săvârşirea infracţiunii de furt prev. şi ped. de art. 208 alin.1 Cod penal cu aplic. art. 74 lit. a), b) şi c) şi 76 lit. d) Cod penal la pedeapsa de 5 ( cinci) luni închisoare. În temeiul art. 81 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 5 luni. În temeiul art. 359 Cod de procedură penală, se pun în vedere inculpatului disp. art. 83 Cod penal, privind revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei infracţiuni. Respinge ca nefondată acţiunea civilă. Respinge cererea părţii civile Solomie Robert de obligare a inculpatului la plata cheltuialilor judiciare. În temeiul art. 189 alin.1 Cod de procedură penală, onorariul de avocat din oficiu, în cuantum de 100 RON, va fi virat din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului de avocaţi Botoşani. În temeiul art. 191 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului suma de 300 RON cu titlul de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 februarie 2007, ora 15:00.
Amână pronunţarea cauzei la data de 30.01.2007, ora 15:00. Pronunţată în şedinţă publică, azi 23.01.2007.
Faţă de lipsa martorului din lucrări Mititelu Marius, instanţa va dispune citarea acestuia cu mandat de aducere atât în localitatea Gorbăneşti cât şi la domiciliu din Botoşani, Având în vedere cererea apărătorului inculpatului, prin care renunţă la audierea martorului, instanţa în temeiul art. 329 alin. ultim Cod procedură penală revine de la audierea martorului Lungu C.Bogdan,
Faţă de lipsa martorului din lucrări Ungureanu Maria, instanţa va dispune citarea acesteia cu mandat de aducere, iar faţă de lipsa martorului Mititelu Marius, instanţa va dispune citarea acestuia la PF Mititelu în localitatea Gorbăneşti şi la domiciliu din Botoşani, cu menţiunea că în caz de neprezentare se va dispune amendarea acestuia cu 3000 RON, Având în vedere cererea apărătorului inculpatului, instanţa va dispune citarea martorilor Negru D.Viorel şi Lungu C.Bogdan,
Instanţa admite cererea de înlocuire a martorilor Bălineanu Mona şi Cornea Mihai cu martorii Negru Viorel şi Lungu Bogdan, formulată de inculpat, Consideră necesar a se cita martorii din lucrări Oghinciuc Claudiu, Ungureanu Maria şi Mititelu Marius, şi a se face adresă la Poliţia Gorbăneşti pentru a ne comunica domiciliul şi datele de identitate ale martorului Mititelu Marius, având în vedere că în procesul verbal încheiat la 28.02.2006 de Ag. Şef Chiraş Gheorghe se menţionează numai că martorul Mititelu Marius este din municipiul Botoşani şi că este administrator al P.F. Mititelu,