P******** A**
ReclamantB**** N******** A R*******
Pârâttransferat pe secţia a II-a civilă
Hotarare din 12.09.2012În baza art. 155 indice 1 C.pr. civ, dispune suspendarea cauzei, întrucât reclamanta nu s-a conformat dispoziţiei instanţei. Dosarul se restituie arhivei instanţei. Cu recurs.
Pune în vedere reclamantei să depună la dosar sentinţa civilă nr. 652/06.11.2006 pronunţată în dosarul nr. 786/220/2006 al Judecătoriei Timişoara, cu menţiunea definitivă şi irevocabilă, sub sancţiunea aplicării dispoziţiilor art. 155 indice 1 C.pr. civ. Se citează pârâta la adresa indicată. Amână judecarea cauzei la data de 12.05.2010
Incheiere de amanare a judecarii din 14.04.2010Se revine cu adresă către Arhiva Judecătoriei Timişoara pentru a comunica care este stadiul dosarului nr.786/220/2006 al Judecătoriei Deta, în care a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 652/06.12.2006, prin care s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara, dosarul fiind înaintat la data de 22.12.2006, iar în cazul în care a fost soluţionat să comunice o copie a sentinţei civile cu menţiunea definitivă şi irevocabilă. Se citează pârâta la adresa indicată. Amână judecarea cauzei la data de 14.04.2010
Se emite adresă către Arhiva Judecătoriei Deta pentru a comunica care este stadiul dosarului nr. 786/220/2006 al Judecătoriei Deta, iar în cazul în care a fost soluţionat să comunice o copie a sentinţei civile cu menţiunea definitivă şi irevocabilă. Se citează pârâta la adresa indicată. Amână judecarea cauzei la data de 17.03.2010
Se revine cu adresă către Arhiva Judecătoriei Timişoara pentru a face dovada soluţionării definitivă şi irevocabilă a dosarului nr. 786/220/2006 al Judecătoriei Deta conform referatului de perimare întocmit. Se citează pârâta la adresa indicată. Amână judecarea cauzei la data de 17.02.2010
Se emite adresă către Arhiva Judecătoriei Timişoara pentru a face dovada soluţionării definitivă şi irevocabilă a dosarului nr. 786/220/2006 al Judecătoriei Deta conform referatului de perimare întocmit. Se citează pârâta. Amână judecarea cauzei la data de 20.01.2010