Dosar 3760/306/2006 din 12.09.2006

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art. 79 al. 1


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3760/306/2006
Data dosar:
12.09.2006
Instanta:
Judecătoria Sibiu
Departament:
Sectia Civila
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art. 79 al. 1
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 18.12.2006 la ora 11:00

    Complet: C5 Penal - Luni
  • Soluţionare

    În numele legii Hotărăşte: Condamnă pe inculpatul B***** M****, fiul lui Gheorghe şi Elena, născut la 4.11.1964 în Truşeşti, jud. Botoşani, cetăţean român, studii 12 clase, cu stagiul militar satisfăcut, frezor la SC Campa SA, căsătorit, domiciliat în Sibiu, str. E. Varga, nr.13, jud. Sibiu, CNP *********6529, fără antecedente penale, la: 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.79 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 cu aplicarea art.74, 76 lit. d C. penal. Interzice inculpatului executarea drepturilor prevăzute de art.64 lit. a-c C.penal, pe durata prevăzută de art.71 C. penal. În baza art.81,82 C.penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de mai sus pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 C.penal. În baza art.191 Cpp obligă inculpatul să plătească suma de 160 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză. Cu apel în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, azi 18.12.2006.

  • Sedinta din data de 04.12.2006 la ora 11:00

    Complet: C5 Penal - Luni
  • Amânat

    Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 18.12.2006.

  • Sedinta din data de 13.11.2006 la ora 11:00

    Complet: C5 Penal - Luni
  • Amânat

    Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 04.12.2006.

  • Sedinta din data de 16.10.2006 la ora 11:00

    Complet: C5 Penal - Luni
  • Încheiere

    Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 13.11.2006.

Flux dosar


Actualizare GRPD