I** I**
InculpatB**** D****
InculpatV***** P****
InculpatB******* M******
Parte vătămatăB**** D****
Revizuentconexat la dosarul nr. 3872.2.2/215/2006
Constatând că pe rolul instanţei se află dos. de revizuire înregistrat sub nr. 3872.2.2/215/2006 ce priveşte pe numitul B**** D**** cu termen de judecată la 18.09.2008 la completul P3, instanţa va înainta cauza de faţă care a fost eronat înregistrată, completului P3 spre conexare.
Condamnă pe inculpaţii I** I** şi B**** D**** la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 64 lit. a,b CP, art. 71 CP.Condamnă pe inculpatul V***** P**** la pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare, cu aplicarea art. 64 lit. a,b CP, art. 71 CP.
Amânat faţă de lipsa de apărare a inculpatului I** I** la acest termen de judecată.
In baza art. 300 indice 2 C.proc.pen.: Mentine măsura arestării preventive luată faţă de inculpaţii I** I**; B**** D**** şi V***** P****; în prezent deţinuti în PMS Craiova. Se repetă adresa către Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Bucureşti. Se citează inculpaţii în PMS Craiova şi martorii din rechizitoriu cu mandat de aducere.
amânat pentru probe.
In baza art. 300 indice 2 C.proc.pen.: Mentine măsura arestării preventive luată faţă de inculpaţii I** I**; B**** D**** şi V***** P****; în prezent deţinuti în PMS Craiova. Se repetă adresa către Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Dolj. Se citează inculpaţii şi martorii din rechizitoriu cu avertisment amendă în caz de neprezentare.
amânat pentru probe.