D******** A****
Apelant ReclamantD******** E****
Apelant ReclamantS* S***** S********* S**
Apelant PârâtAnulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta S* S***** S********* S**, cu sediul în Piteşti, Petrochimiştilor, nr.Km 5, Bl.2, ap.1, judeţul Argeş, împotriva sentinţei civile nr.1229 din 20.03.2006, pronunţată de Judecătoria Piteşti, intimati fiind recurenţii-reclamanti D******** A**** si D******** E****. Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii D******** A**** si D******** E****, ambii domiciliaţi în Piteşti, str.Gheorghe Doja, nr.29, judeţul Argeş împotriva aceleiaşi sentinţe civile. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.02.2007, la Tribunalul Argeş, secţia civilă
Se citează apelanta-pârâtă SC STUDIU STELMARCOM prin agentul procedural al instanţei, cu menţiunea de a depune la dosar până la următorul termen de judecată dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 702,024 lei şi 0,6 lei timbru judiciar, sub sancţiunea anulării apelului ca netimbrat şi cu avertisment de amendă pentru agentul procedural în situaţia în situaţia în care nu se va conforma dispoziţiilor instanţei. Amână judecarea cauzei la data de 12.02.2007. Pronunţată în şedinţa publică de la 22.01.2007 la Tribunalul Arges-sectia civilă.
Se citează apelanta-pârâtă SC STUDIU STELMARCOM prin agentul procedural al instanţei, la sediul indicat în cererea de chemare în judecată, cu menţiunea de a depune la dosar până la următorul termen de judecată dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 702,024 lei şi 0,6 lei timbru judiciar, sub sancţiunea anulării apelului ca netimbrat. Amână judecarea cauzei la data de 22.01.2007. Pronunţată în şedinţa publică de la 18.12.2006 la Tribunalul Arges-sectia civilă.
Se citează apelanta-pârâtă SC STUDIU STELMARCOM la sediul indicat în cererea de chemare în judecată, cu menţiunea de a depune la dosar până la următorul termen de judecată dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 702,024 lei şi 0,6 lei timbru judiciar, sub sancţiunea anulării apelului ca netimbrat. Amână judecarea cauzei la data de 18.12 2006. Pronunţată în şedinţa publică de la 20.11.2006 la Tribunalul Arges-sectia civilă.
Pune în vedere apelanţilor-reclamanţi să depună la dosar până la următorul termen de judecată dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 588,250 lei şi 0,6 lei timbru judiciar, sub sancţiunea anulării apelurilor ca netimbrat. Se citează apelanta-pârâtă S* S***** S********* S** cu menţiunea de a depune la dosar până la următorul termen de judecată dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 702,024 lei şi 0,6 lei timbru judiciar, sub sancţiunea anulării apelului ca netimbrat. Amână judecarea cauzei la data de 20.11 2006. Pronunţată în şedinţa publică de la 16.10. 2006 la Tribunalul Arges-sectia civilă.
Se citează intimata cf.disp.art.85 c.pr.civ. Admite cererea pentru lipsă apărare cf.disp.art.156 c.pr.civ. Amână judecarea cauzei la data de 16 octombrie 2006. Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Septembrie 2006 la Tribunalul Arges-sectia civilă.
Se reia procedura de citare cu părtile, cf.disp.art.85 c.pr.civ. Amână judecarea cauzei la data de 13 septembrie 2006. Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Iunie 2006 la Tribunalul Arges-sectia civilă.