Dosar 3895/112/2006 din 29.11.2006

procedura insolvenţei – societăţi pe acţiuni


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3895/112/2006
Data dosar:
29.11.2006
Instanta:
Tribunalul Bistrița Năsăud
Departament:
SECŢIA a II-a CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Obiect:
procedura insolvenţei – societăţi pe acţiuni
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.06.2009 la ora 10:00

    Complet: C4-Faliment
  • Soluţionare

    În baza art. 132 al.1 din Lg. 85/2006 modif. Dispune închiderea proced.falimentului debitoarei , constatând că toate creanţele înregistrate au fost acoperite prin distribuţiile făcute.Dispune radierea debitoarei din evidenţele ORC BN unde se află înreg. Bunurile aflate în patrimoniul debit. şi care nu au fost lichidate în cursul procedurii, revin în proprietatea acţionarului C.D.D, conf. contr. de cesiune. Prezenta hot. se notifică DGFP BN şi ORC BN pentru efectuarea de menţiuni cf. art.135. Descarcă pe lichidatorul judiciar şi persoanele ce l-au asistat, de orice îndatoriri şi responsabilităţi potrivit art. 136. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

  • Sedinta din data de 15.06.2009 la ora 10:00

    Complet: C4-Faliment
  • Amânat

    pentru continuarea procedurii

  • Sedinta din data de 18.05.2009 la ora 12:00

    Complet: C4-Faliment
  • Amânat

    pentru continuarea procedurii

  • Sedinta din data de 30.03.2009 la ora 12:00

    Complet: C4-Faliment
  • Amânat

    pentru continuarea procedurii

  • Sedinta din data de 23.02.2009 la ora 12:00

    Complet: C4-Faliment
  • Amânat

    în vederea continuării procedurii

  • Sedinta din data de 26.01.2009 la ora 12:00

    Complet: C4-Faliment
  • Amânat

    pentru continuarea procedurii

  • Sedinta din data de 29.09.2008 la ora 12:00

    Complet: C4-Faliment
  • Soluţionare

    admite cererea formulată de debitoare şi dispune intrarea acesteia în faliment.cu drept de recurs.

  • Sedinta din data de 23.06.2008 la ora 12:00

    Complet: C4-Faliment
  • Amânat

    pentru continuarea procedurii

  • Sedinta din data de 11.06.2008 la ora 12:00

    Complet: C4-Faliment
  • Soluţionare

    ANEXA A - admis în parte contestaţia formulată de creditoarea DGFP Bistriţa Năsăud împotriva tabelului definitiv al creanţelor

  • Sedinta din data de 04.06.2008 la ora 12:00

    Complet: C4-Faliment
  • Amânat

    ANEXA A - amânată pronunţarea la 11 iunie 2008.

  • Sedinta din data de 26.05.2008 la ora 12:00

    Complet: C4-Faliment
  • Soluţionare

    ANEXA A - amânată pronunţarea la 04.06.2008

  • Sedinta din data de 09.05.2008 la ora 10:00

    Complet: C4-Faliment
  • Soluţionare

    confirmat planul de reorhanizare întocmit de societatea debitoare

  • Sedinta din data de 21.04.2008 la ora 12:00

    Complet: C4-Faliment
  • Amânat

    ANEXA A- pentru studiul precizării comunicate la termenul de azi în şedinţă

  • Sedinta din data de 19.03.2008 la ora 12:00

    Complet: C4-Faliment
  • Soluţionare

    admis planul de reorganizare; dispus convocarea adunării creditorilor de către administratorul judiciar pentru termenul din 14 aprilie 2008 în vederea supunerii la vot a planului de reorganizare ; ANEXA A - termen la 21 aprilie 2008.

  • Sedinta din data de 25.02.2008 la ora 12:00

    Complet: C4-Faliment
  • Amânat

    pentru întocmire şi depunere plan de reorganizare

  • Sedinta din data de 28.01.2008 la ora 12:00

    Complet: C4-Faliment
  • Amânat

    pentru depunere plan de reorganizare

  • Sedinta din data de 17.12.2007 la ora 12:00

    Complet: C4-Faliment
  • Amânat

    pentru restituirea dosarului de faliment de la Curtea de Apel Cluj

  • Sedinta din data de 29.11.2007 la ora 12:00

    Complet: C4-Faliment
  • Amânat

    pentru restituirea dosarelor de la Curtea de Apel Cluj

  • Sedinta din data de 29.10.2007 la ora 12:00

    Complet: C4-Faliment
  • Amânat

    pentru continuarea procedurii

  • Sedinta din data de 24.09.2007 la ora 12:00

    Complet: C4-Faliment
  • Amânat

    pentru soluţionarea recursurilor şi pentru continuarea procedurii

  • Sedinta din data de 25.06.2007 la ora 8:30

    Complet: C4-Faliment
  • Soluţionare

    soluţionat contestaţia formulată de SC Amo Consad SRL; termen pentru continuarea procedurii la 24 septembrie 2007.

  • Sedinta din data de 30.05.2007 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 4 - Faliment
  • Respins fond

    Respinge ca fiind neîntemeiate contestaţiile formulate de către creditorii SC Trust Anouk SRL Cicarlău, SC Luca Construct, Primăria mun.Bistriţa şi B.Ex.Jud. Valerian Andronesi, împotriva tabelului preliminar al creanţelor întocmit de administratorul judiciar. Admite contestaţia formulată de către creditoarea SC Sercoms SRL Aiud, în parte şi dispune înscrierea creditorului în tabelul preliminar al creanţelor, cu suma de 315.507,24 lei. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

  • Sedinta din data de 28.05.2007 la ora 12:00

    Complet: C4-Faliment
  • Amânat

    pentru soluţionarea contestaţiilor şi continuarea procedurii

  • Sedinta din data de 23.05.2007 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 4 - Faliment
  • Încheiere

    Amânat pronunţarea la data de 30 mai 2007.

  • Sedinta din data de 27.04.2007 la ora 12:00

    Complet: C4-Faliment
  • Amânat

    redeschis dezbaterile, fixat termen pentru soluţionarea contestaţiilor la tabelul preliminar la data de 23 mai 2007, ora 8.00, sala 4.

  • Sedinta din data de 23.04.2007 la ora 12:00

    Complet: C4-Faliment
  • Amânat

    pentru soluţionarea contestaţiilor la tabelul preliminar şi pentru continuarea procedurii.

  • Sedinta din data de 26.03.2007 la ora 12:00

    Complet: C4-Faliment
  • Amânat

    pentru continuarea procedurii

  • Sedinta din data de 12.03.2007 la ora 12:00

    Complet: C4-Faliment
  • Soluţionare

    respins ca fiind nefondate opoziţiile la cerere de deschidere a procedurii insolvenţei

  • Sedinta din data de 07.03.2007 la ora 12:00

    Complet: C4-Faliment
  • Soluţionare

    amânată pronunţarea la 12 martie 2007

  • Sedinta din data de 20.02.2007 la ora 12:00

    Complet: C4-Faliment
  • Amânat

    pentru soluţionare opoziţii

  • Sedinta din data de 20.12.2006 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 4 - Faliment
  • Admis fond

    În baza art. 32 din Legea 85/2006, Admite cererea , formulată de către debitoarea S.C. GARANT S.A., prin reprezentanţi legali şi dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei privind pe debitoarea S.C. GARANT S.A. cu sediul în Bistriţa str. Romană, nr. 17/A, jud.Bistriţa-Năsăud, înregistrată la ORC sub nr.J06/915/2005 În baza art. 34, desemnează administrator judiciar pe S.C.”CONSULT MANAGEMENT UV” BISTRITA, cu sediul în Bistriţa cart Unirea nr.383A , care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 20 din lege, va întocmi rapoartele prev. de art. 54 şi 59 din lege, va efectua notificările prev. de art. 61 şi urm. din lege, tuturor creditorilor. Cu drept de opoziţie în termen de 15 zile de la notificare. În baza art. 42, dispune indisponibilizarea acţiunilor în registrele speciale de evidenţă. Stabileşte termene limită: -pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei de către creditori, la 20 februarie 2007; -pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 20 marttie 2007. -pentru definitivarea tabelului creanţelor la 20 aprilie 2007, Stabileşte prima şedinţă a adunării generale a creditorilor la data de 20 februarie 2007, la sediul TRIBUNALULUI BISTRITA NASAUD, sala de şedinţă VII, ora 12,00. Prezenta se comunică debitorului, administratorului judiciar, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalului Bistriţa-Năsăud şi în baza art. 37 dispune comunicarea hotărârii Judecătoriei Năsăud şi tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi. Cu drept de recurs în termen în 10 zile de la comunicare.

Flux dosar


Actualizare GRPD