O**** C****** D*****
InculpatH******* G********
Parte vătămatăO**** L**** L*****
Parte responsabilă civilmenteH******* G*******
Reprezentant legalRespinge cererea privind schimbarea încadrării juridice, formulată de partea vătămată prin avocat. În baza art. 213 Cod penal cu aplicarea art. 99 şi următoarele, precum şi art. 41 alin 2 Cod penal condamnă inculpatul la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere în dauna părţii vătămate la datele de 8.10.2005 şi de 17.10. 2005. În baza art. 85 Cod penal anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.177/2006 pronunţată de Judecătoria Blaj. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare şi repune în individualitatea lor pedepsele de 8 luni închisoare şi 6 luni închisoare stabilite prin sentinţa penală nr. 177/2006. În baza art. 36 Cod penal contopeşte pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă cu pedepsele de 8 luni închisoare şi 6 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 177/2006, stabilind drept pedeapsă rezultantă pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare. În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare pe o perioadă de 2 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 110 Cod penal. În baza art. 110 1 Cod penal încredinţează pe perioada suspendării condiţionate a executării pedepsei, dar până la împlinirea vârstei de 18 ani (10.11.2007) supravegherea minorului Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba, căruia îi pune în vedere să vegheze îndeaproape asupra minorului şi să înştiinţeze instanţa de îndată, dacă minorul se sustrage de la supravegherea exercitată asupra lui, are purtări rele, ori a săvârşit din nou o faptă prevăzută de legea penală. Pe durata termenului de încercare, după împlinirea vârstei de 18 ani inculpatul trebuie să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 86 3 Cod penal: - să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba la datele fixate de acest serviciu; - să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea, aceluiaşi serviciu; - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă, aceluiaşi serviciu Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal, art. 864 Cod penal, art. 110 1 alin 3 cod penal. În baza art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 lit. f cu referire la art. 284 Cod procedură penală dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 213 Cod penal în luna mai 2005, precum şi pentru săvârşirea infracţiunii prev de art. 180 Cod penal în luna mai 2005 şi la jumătatea lunii noiembrie 2005 şi pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 193 Cod penal la jumătatea lunii noiembrie 2005 În baza art. 11 pct 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit a Cod procedură dispune achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev de art. 180 Cod penal la data de 8.10.2005 şi a infracţiunii prev de art. 193 Cod penal la data de 17.10.2005, în dauna părţii vătămate În baza art. 11 pct 2 lit b raportat la art. 10 lit b Cod procedură penală cu aplicarea art. 12 Cod penal dispune achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev de art. 205 Cod penal în dauna părţii vătămate la data de 17.10.2005 şi la jumătatea lunii noiembrie 2005. Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă . În baza art. 14 raportat la art. 346 Cod procedură penală, art. 998 şi urm Cod civil, obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata contravalorii în lei la data plăţii a 50 Eur şi a 14,3 g aur. Respinge acţiunea civilă formulată de ocrotitorul părţii civile În baza art. 193 Cod procedură penală obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente să plătească părţii vătămate suma de 1150 lei, cheltuieli judiciare şi ocrotitorului legal contravaloarea a 185 Eur, cheltuieli judiciare. În baza art. 191 şi 192 Cod procedură penală obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 130 lei, iar partea vătămată la plata sumei de 50 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat, restul cheltuielilor rămânând în sarcina acestuia. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 26.09.2006.
Amână pronunţarea la data de 26.09.2006.
Amână cauza la 19.09.2006.